Următoarea băutură despre care o să vorbesc are o istorie îndelungată şi este implicată în foarte multe evenimente stranii de-a lungul timpului.
Astăzi zace complet ignorată prin barurile din România şi singura dată când este băgată în seamă este atunci când oamenii se hotărăsc să mai bage câte un shot.
Dacă nu v-aţi dat seama, este vorba despre absinth, o băutură cu o tradiţie apărută pe la finalul anilor 1700, atunci când un presupus doctor Pierre Ordinaire a scris pentru prima oară o reţetă completă pentru această băutură.
Înainte de a vă împărtăşi mai multe detalii despre absinth, aş vrea să vorbim puţin despre ingredientul principal care se regăseşte în acesta şi anume “Artemisia absinthium”. Pelinul, numele după care cunoaştem această plantă are o bogată istorie şi se spune că în perioada crucificării lui Iisus Hristos, atunci când a fost dat jos de pe cruce, toate rănile sale au fost tratate cu această iarbă miraculoasă pentru a nu se infecta.
O mie opt sute de ani mai târziu, Henri Louis Pernod, deschide 2 distilerii pentru a produce această băutură: una în Elveţia şi cealaltă în Franţa, numele Pernod fiind strâns legat şi în prezent de producerea băuturilor pe bază de “Artemisia absinthum”.
Ca şi bază, absinth-ul este produs dintr-un distilat de struguri care apoi este aromatizat cu diferite plante precum: anason verde (a nu se confunda cu anasonul stelat), fenicul de Florenţa, coriandru, angelica, ienupăr, nucşoară, melisă şi altele mirodenii. Practic, fiecare producător are o reţetă proprie pentru această băutură, însă ce este obligatoriu este acea “Artemisia absinthium” despre care v-am povestit mai sus.
În mod original, culoarea acestei băuturi este verde, de unde vine şi denumirea “Zâna Verde”, culoare ce este dată de clorofilă, care este adăugată în alcool. În ultima perioadă însă am văzut absinth de diferite culori, semn că unii producători încearcă o resuscitare prin rândul consumatorilor. Dacă pe vremuri, era o băutură consumată doar de o anumită clasă socială, astăzi toată lumea poate avea acces la ea.
Odată oferită spre consumul larg, această băutură a devenit foarte faimoasă, iar consumatorii acestei băuturi nu se mai săturau de ea. Ca să vă faceţi o idee, cei de la “Pernod & Fils” produceau în fiecare an aproximativ 36 de milioane de litri de absinth. Dar odată cu popularitatea, au venit şi problemele.
Profitând de succesul acestui brand, au început să apară pe piaţă şi alte brand-uri, care de multe ori nu erau decât nişte copii ieftine ale acestei băuturi, pline de substanţe toxice care îmbolnăvea populaţia.
Aşa a luat naştere “absinthism”-ul, un sindrom ce oferea dependenţă, hiper excitaţii şi halucinaţii, lucru care este vehiculat şi astăzi despre consumul de absinth. În scurt timp, majoritatea celor care consumau băuturile contrafăcute au început să umple azilele de nebuni, iar alţii şi-au găsit sfârşitul consumând această băutură. Pe lângă denumirea de “zâna verde”, absinth-ul mai era cunoscut în baruri ca şi “une correspondence” (biletul), lucru ce avea legătură cu azilele de nebuni. Oamenii când vroiau să bea “până nu mai ştiau de ei” cereau de la bar un bilet pentru a ajunge la azil. Partea tristă este că unii chiar ajungeau la propriu iar aşa s-a ajuns ca personalităţi mari ca Vincent Van Gogh să aibă de suferit de pe urma extra-consumului de absinth. (cred că toată lumea ştie incidentul cu urechea)
Oficialităţile nu au stat cu mâine în sân şi în perioada 1898-1932, ţări precum Congo, Belgia, Elveţia, Olanda, Franţa, S.U.A şi Italia au interzis consumul şi producerea acestei băuturi.
A fost nevoie de mulţi ani şi multă muncă de lămurire din partea brand-urilor precum “Pernod & Fils” pentru ca statele respective să-şi regândească decizia.
Astăzi, absinth-ul poate fi consumat simplu într-un shot sau vă puteţi bucura de toate particularităţile sale degustându-l în mod tradițional: într-un pahar tip “pontarlier”, cu un cub de zahăr, apă rece şi o linguriţă specifică pentru această băutură.
Acum nu rămâne decât să colindaţi barurile din Braşov pentru a putea fi serviți în modul acesta. Cu responsabilitate, bineînţeles, deoarece tăria alcoolică poate ajunge şi până la 70 de grade.
Spor la degustat,
Mihai Fetcu