De Citit : Recomandări

ZAHĂRUL NOSTRU CEL DE TOATE ZILELE…

| 22 decembrie

Salutare,

Zahărul este printre noi din cele mai vechi timpuri. Oriunde ne-am uita, el este prezent şi pregătit să ne ducă pe culmile fericirii odată ce îl consumăm.

Luăm contact cu el din momentul în care ne naştem şi îl savurăm cu poftă atunci când suntem alăptaţi. Mai mult decât atât, zahărul reprezintă prima formă de manipulare atunci când suntem copii: cei care sunt cuminţi primesc ceva dulce, cei care sunt neascultători, primesc un broccoli. :>

Există sute de tipuri de zahăr şi îndulcitori pe piaţă la ora actuală, dar întrebarea care se iveşte mereu când vine vorba despre acest mult râvnit produs este următoarea: care este cel mai sănătos? Ce ar trebui să consumăm pentru o viaţă echilibrată şi nu în ultimul rând care este cel mai bun?

Discuţia despre acest subiect este una sensibilă şi am putea să o întindem pe numeroase pagini, însă de data aceasta voi fi foarte succinct deoarece nu aş vrea să vă răpesc prea mult timp din sărbători.

Natural vs. artificial

Deşi la prima vedere ar părea varianta firească să alegem naturalul, nu uitaţi că cea mai bine vândută băutură din lume este o băutură acidulată ce conţine foarte mult zahăr. Toate sucurile care ne înconjoară sunt pline de zahăr, unele dintre ele având şi peste 30 gr. z/L. Dacă nu vă spune nimic această cifră, gândiţi-vă că atunci când primiţi un pliculeţ de zahăr lângă cafea, el conţine de regulă 2 gr. zahăr.

Alte exemple din mediul bucătăriei: Un castron cu ciorbă de legume, are aceeaşi cantitate de zahăr ca două gogoşi, un muffin simplu, are aceeaşi cantitate de zahăr ca şi o cană de lapte iar un fursec cu ciocolată are aceeaşi cantitate de zahăr ca a unui pahar de suc de portocale. Interesant, nu?

Procesat vs. neprocesat / Rafinat vs. nerafinat

O lună dezbatere de ceva vreme este legat de zahărul alb vs. zahărul brun. Concepţia generală este zahărul brun este mai bun decât zahărul alb. În realitate, diferenţă între ele este doar de culoare. Deşi se spune că zahărul brun, obţinut din melasă, un lichid vâscos obţinut prin fierberea sucului proaspăt de trestie de zahăr, conţine mai mult magneziu, fier şi potasiu, substanţe benefice pentru organismul nostru, procentajul lor este foarte scăzut, aproape infim, raportat la dimensiunea unui cristal de zahăr.

S-au căutat şi alte variante pentru îndulcitori mai “naturali” cum sunt siropul de agave sau de arţar dar în ceea ce priveşte numărul de calorii, ambele se situează pe acelaşi piedestal cu zahărul normal. Singura diferenţă fiind faptul că au indice glicemic mai scăzut.

Ce se întâmplă când excludem total zahărul din alimentaţia noastră?

Zahărul are un efect benefic asupra corpului uman, este responsabil de înmagazinarea energiei în corpul nostru iar dacă într-o situaţie [absurdă] am renunţa complet la el, rezultatele ar fi următoarele: datorită lipsei glicogenului din muşchi, ei încep să obosească iar mişcările noastre devin mai lente. Următorul efect este asupra creierului care nu mai răspunde atât de repede la stimuli exteriori iar capacitatea sa de a menţine echilibrul corpului uman scade, ducând la prăbuşirea corpului. În ceea ce priveşte modul nostru de comunicare, limbajul nostru începe să devină incoerent, datorită creierului care nu este în parametrii optimi.

Ca în orice lucru, totul trebuie menţinut în echilibru. Zahărul ca şi sarea, grăsimile, alcoolul, etc trebuie consumate cu moderaţie. Aşadar, vă doresc de sărbători şi pentru noul an să vă găsiţi echilibrul în tot ceea ce faceţi şi să fiţi sănătoşi!

La mulţi ani,

Mihai Fetcu

www.bardome.ro