Aud voci la volum maxim.
Miros iute de transpiratie. Inghesuiala oribila, umilitoare specifica zborurilor low-cost. Megafoane racnind, sa fie sigure ca aude tot melteanul. O fata foarte masiva, chiar grasa, pe care n-as fi observat-o daca nu era asa de mandra-n toate cele, isi etala colacul principal cu ajutorul unui tricou foarte scurt si al unor pantaloni stramti albi, cu talie foarte, foarte joasa, care aproape dezvelea si colacul secundar. Ce face ea in asteptarea decolarii? Mananca un croissant, fireste. Model grande, in tipla colorata. In spate, o gasca mare de tigani. Merg si ei spre Londra, unde ma rog ati vrea? La check-in au facut mare tevatura, gesticuland si certandu-se, fornaind si incruntandu-se pe limba lor. Ele cu fustele de sarbatoare banuiesc, erau bicolore, ei cu palarii cu pana de paun.
Acum asteapta, dar vocile nu se opresc, asta e probabil felul lor de a face vocalize. Burtile uriase nu le mai permit sa stea in picioare, asa ca se reped sa ocupe o banca intreaga in momentul cand pasagerii pentru Lyon s-au ridicat chemati de vocea
asurzitoare vestind o lume mai buna doar la un zbor distanta. Si stand ei asa, relaxati, se incing la vorba. Repeziti, bolovaniti, ridicand la cote paroxistice vocea. Abia se mai aude duduia cu zborurile ei insignifiante. Pentru prima oara imi pare rau ca nu le inteleg tiganeasca.
In afara de „londra“, „gerbania“,„robinet“ si “misto” n-am inteles nimic. Si doar am copilarit in Militari. Aiurea, nu mi-a folosit la nimic tot stagiul. Uite, oamenii vorbesc incontinuu cu patos despre lucruri pasionante si eu? Ce pazesc? Ce si-or spune? Despre politica nu vorbesc. Despre Michael Jackson, nu, ca mi-as da seama, ar executa ei un munoacar ceva. Despre fotbal poate, aproape ca se iau de guler chiar in clipa asta.
Si io nu stiu ce zic?! Gata. M-am suparat. Nu mai vreau sa port vreodata adidas sau g-star.