Fiind băiet, eu pe PC jucam/ Și mă culcam des foarte târziu.
E partea vieții mele care mi-a plăcut cel mai mult. Chiar dacă, rar, încă mai stau noaptea să joc ceva ce-i fain. Parcă vârsta, aproape 29, mă face să mă simt rușinat că se întâmplă să-mi mai crape câte-un vas de sânge în ochi, însă nu mai am aceeaşi dibacitate și m-a cam lăsat și răbdarea. Așa că prefer să-i dau cu jocuri vechi, pe care le fac și cu ochii închiși și sănătoși. De, sunt eu mai conservator. Am avut calculator la mine în cameră, destul de târziu, când am intrat la liceu, adică prin 2001-2002. Mac vechi împurmutat de frate-meu, îl știți, ăla de mi-a adus muzică faină când a fost plecat în Franța. Abia în 2004 mi-am luat, adică mi-au luat ai mei, un calculator nou și bun pe care l-am forjat cu „Mafia 1”(best game ever), „Syberia”, „Medal of Honor”, „Pirates of the Caribbean”, „Football Manager” și evident „FIFA”. Dar înainte de asta, pe Mac-ul ăla vechi și imens, aveam un singur joc funcțional, “Warcraft 2: Tides of Darkness”. Pe care l-am jucat și răsjucat până a murit calculatorul, fie-i întunericul ușor, că zace în beci la maică-mea de vreo 12 ani. Prima dată când am luat șoarecul de pielea din plastic și pus-am mâna pe WASD, am zis că sunt un Orc la pubertate, gata-gata să dea cu măciuca în umanoizii din cartierul în care locuiam. Grafica mi se părea incredibil de prietenoasă, iar acum, că dau un ochi la tutoriale, parcă nu arată așa de rău ca „Bloodwings”, deși are 21 de ani de când a fost lansat. După multă enervare că nu puteam trece de nu ştiu ce nivel, găsesc la şcoală, în laboratorul de info, o revistă care se numea „Domnul Goe” și care avea toate cheat-urile acestui joc. Vă jur că de atunci nu am mai făcut pact cu „Satana Virtuală”, dar în vremea aia am tocit tastele de la atâtea nelegiuri. “It is a good day to die” (invulnerabilitate), “Valdez”(resurse petroliere), “Glittering prizes”(bani, valoare și femei), plus “Unite The Clans”(câștigai misiunea într-o clipită). Jocul ăsta mi-a facut anii plini de coșuri și descoperiri repetate de sine, mult mai intenși. Am mai jucat apoi Warcraft 1 și 3, dar nu m-au coafat așa de mult.
De vreo trei săptamani, filmul a apărut în lumea întreagă și m-am cam ferit să mă duc la el, dar a trebuit. Îmi doream să pot tasta repede codurile și să trec mai departe când ceva mi-a displăcut, daaaar am găsit și momente bune. Care sunt acelea, veți afla în ediția următoare. Pănă atunci, pentru aceia dintre voi care nu ați apucat să-l vedeți, intrați pe site-ul Cinema One din Coresi, pentru a vă rezerva biletele.Vă recomand și un film mai vechi al regizorului Duncan Jones, “Moon” din anul 2009, dar pe acesta nu-l mai găsiți în cinematografe decât dacă aveți posbilitatea să călătoriți în timp, caz în care dați-mi vă rog un mesaj pe Facebook, avem de vorbit.
Rogu-vă a mă citi și în ediția următoare. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.