Salutare!
Suntem în plină vară, soarele arde pe cer iar fiecare din noi căutăm diferite metode de a ne răcori şi de a ne adăposti de căldură iar unde mai bine acest lucru dacă nu la o terasă?
Deşi sunt nenumărate moduri prin care putem face acest lucru, totuşi parcă nimic nu se compară cu o băutură clasică şi în acelaşi timp exotică.
Dacă nu aţi ghicit, astăzi o să povestim puţin despre “Mojito”, unul dintre cele mai cunoscute cocktail-uri la nivel internaţional. Nu vreau să mă concentrez pe istoria acestei băuturi ci mai degrabă pe modul de preparare, ca data viitoare când vă întâlniţi cu el, să fiţi “cu temele făcute”.
Un “Mojito” poate fi aromatizat cu foarte multe ingrediente, dar ca şi mod de execuţie, există două metode/stiluri prin care îl puteţi prepara:
* Stilul cubanez în care este preparat într-un pahar tip “highball” (sondă), cu zahăr alb, menta cu tot cu tulpină, suc proaspăt de lime, gheaţă cuburi şi multă apă minerală.
Acest stil, este stilul clasic de preparare, iar în orice bar din Cuba aţi merge, mereu îl veţi primi servit în modul acesta. Există chiar şi un local foarte renumit pentru această băutură, “Bodeguita del Medio”, un loc frecventat de binecunoscutul scriitor Ernest Hemingway. Acesta consuma cu regularitate această băutură, încât cei de acolo, după moartea sa i-au făcut o statuie pe care o puteţi găsi şi astăzi în celebrul local.
* Stilul European, cel pe care îl întâlnim şi în barurile din România, preparat într-un pahar tip “Collins”, cu zahăr brun, frunze de mentă, bucăţi de lime întregi şi foarte puţină apă minerală.
Modul de a servi acest cocktail se pare că a luat naştere în America Latină, în timpul în care aprovizionarea barurilor cu gheaţă se făcea de către firme specializate iar barurile de plajă aveau cel mai mult de suferit deoarece gheaţa care ajungea acolo era topită în bucăţele mici. Neavând ce face, barmanii lucrau cu acest tip de gheaţă şi nu peste mult timp şi-au dat seama că tipul acesta de gheaţă avea proprietatea de a menţine băutura rece pentru o perioadă mai îndelungată de timp.
Majoritatea barmanilor care erau acolo erau europeni şi atunci când s-au întors acasă au adus cu ei şi modul acesta de preparare a băuturilor, iar Mojito “European” s-a extins peste tot.
Oricare din aceste metode de preparare aţi alege, trebuie să luaţi în calcul următoarele lucruri:
* ingredientul principal din această băutură este menta iar ea trebuie să fie cât mai proaspătă. Este interzis să folosiţi sirop de mentă pentru a prepara Mojito. Când “manipulaţi” menta, aveţi grijă să nu o rupeţi. Odată ce aţi rupt frunzele, va ieşi clorofila din ea iar băutura va fi amară. O simplă presare a frunzelor este mai mult decât suficientă pentru a elibera uleiurile esenţiale din frunzele de mentă.
* dacă alegeţi să folosiţi bucăţi de lime sau suc de lime, se aplică acelaşi lucru. El trebuie să fie proaspăt şi nu sirop sau şi mai rău “sweet & sour”, acel mix, sintetic, care se găseşte gata ambalat. Dacă optaţi pentru bucăţi, atunci asiguraţi-vă că aveţi capetele tăiate şi că partea aceea albă din mijloc este înlăturată.
* rom-ul este considerat a fi coloana vertebrală a băuturii aşa că recomandat ar fi ca el să fie de o calitate cât mai bună. Un “Mojito” bun va fi doar dacă toate ingredientele din el sunt de calitate, aşa că încercaţi să nu neglijaţi acest aspect.
* ultimul (dar nu cel din urmă) aspect pentru un “Mojito” de succes este gheaţa! Cu cât mai proaspătă, cu atât mai bine iar dacă alegeţi ca băutura să fie preparată în stilul European, atunci gheaţa zdrobită trebuie să fie de regulă cu cel puţin un deget deasupra buzei paharului. Această gheaţă are rolul de a menţine băutura “frapată”, iar cu cât este mai multă, cu atât mai bine.
Acum că ştiţi toate dedesupturile acestei băuturi, nu rămâne decât să mergeţi în barul vostru preferat şi să îl comandaţi sau dacă puteţi să îl preparaţi acasă, de ce nu?
Spor la treabă,
Mihai