Mama mea dintotdeuna a fost inventivă. Îmi făcea rochițe super drăguțe din rochiile ei vechi combinate cu mileurile bunicii și fuste din blugii ei de la poloneji. Era inventivă și când venea vorba de deserturi, ce-i drept era nevoită, având în vedere că nici nu prea existau cine știe ce ingrediente în ani ‘ 80 și ‘90 și șmecheră când vroiam să ies afară la joacă, în fața blocului. Aproape în fiecare zi mă amăgea cu câte un exercițiu la mate până când se însera și-mi spunea cu zâmbetul pe buze… mamă, dar unde mai ieși tu afară, la ora asta? Hai mai fă un exercițiu și mergem la culcare! Și uite așa au trecut zilele copilăriei mele în fața cărților. Acum ne amuzăm de toate aceste întâmplări, care din păcate au rămas cam ultimele subiecte de poveste atunci când ne vedem. Cu tristețe în suflet și lacrimi în ochi am constatat că nu prea am amintiri noi cu mama mea. Numai locuiește demult în orașul meu. Vorbim des la telefon, dar asta nu umple golul alintului de mamă. Indiferent de vârsta pe care o ai, prezența mamei în viața ta e ceva special pudrat cu praf de stele.
Filmul care ți-a marcat adolescența. Primul sărut… Prima vacanță la mare fără părinți. Savoarea primei cafele de dimineață aromată de muzicile din trecut.
Toate… îți dau putere să mergi mai departe.
Îți desfundă canalele energetice. Au aflat despre efectele lor și colegii dinpublicitate… În reclamele TV se folosesc deja, prea des sloganele… ca la mama acasă, frământate de bunica, sentimentul copilăriei, emoția mamei… și încă au parte de succes. Lumea nu se satură de ele. Pentru că fiecare om, fie el deștept, prost, handicapat, avocat, sportiv, doctor, măturător, are o mamă și fără să vrea se regăsește în personajul din poveste, deschide sertarul amintirilor din copilărie.
Când vrei să te relaxezi… închizi ochii, te scufunzi încet, încet în fotoliu și călătorești în trecut…
Retrăiești momentele care si-au pus amprenta în mod pozitiv. Simți mirosuri! Auzi voci și zgomote! Totul prinde conture și pășește pragul realității. Poți jura că ești din nou acolo. Că simți cu adevărat acele momente, again and again. În acel moment amintirile sunt rescrise de cuvintele prezentului.
Realizezi că atunci când simți nevoia de confort psihic te întorci în trecut?
Nu comentez prezentul. Nu mi-ar ajunge spațiul acordat acestui text. Nu îmbrac haine de filozof. .. I love my style! În momentele de cumpănă, vreau doar să înțeleg de ce ne refugiem în trecut, ca la sânul mamei care ne pupa locul pe care l-am lovit… ? Acum suntem mari. Am crescut. Am scăzut jucăriile. Am crescut nevoile și grijile. Ce facem cu prezentul? Povestim cât mai mult despre el și nu uităm să ne bucurăm de el. Din acest motiv, căutăm mame și copii, mătuși și vecini, care fac lucruri fantastice. Să ne mândrim cu ei!