De Citit : Recomandări

CAFÉ SOCIETY SAU A ÎMBĂTRÂNIT WOODY ALLEN

| 17 octombrie

Deși nu a venit încă în cinematografele din întreaga țară, implicit nici în Cinema One, care este unul mai special,  “Café Society” al lui Woody Allen este filmul pe care am aşteptat cel mai mult în acest an 2016. De ce? Pentru că mi se umezesc ochii şi-mi transpiră tâmplele, amintindu-mi de mintea neobosită a acestui genial cineast şi scenarist, înainte de toate. Cine a văzut “Crimes and misdemeanors”, “Annie Hall”, “Vicky Cristina Barcelona” sau cel mai bun “Midnight in Paris” știe că orice film al lui Allen este invariabil aur cinematografic.

În acest nou film, dăm cu ochii de o poveste clasică în lumea peliculelor. O poveste de dragoste încârligată, cum numai Woody știe să scrie. Bobby(Jesse Eisenberg) este un tânăr din Bronx care-și dorește foarte mult să ajungă la Hollywood, fiind un pasionat de film. Unul dintre marii producători ai vremii, Phil Stern(Steve Carell) este unchiul său, fapt care reprezintă salvarea pentru junele amorezat de cinema. După mai multe amânări intenționate, cei doi reușesc să se întâlnească, Bobby primind un job mai mult de formă. Pe lângă asta, Phil i-o încredințează pe secretara sa, Vonnie(Kristen Stewart, despre care am aflat că ştie să joace, abia în acest film), de unde începe nebunia. Avem îndrăgostiri, cu refuzuri, cu reveniri dar și reîntâniri după o lungă perioadă care dau filmului un aer care amintește de Casablanca, pentru că partea a doua se petrece într-un bar. “Café Society” are de toate, mai puțin un final, pe care Allen l-a gândit ca fiind unul deschis, plus că firul fimului te ține mereu în expectativă non-acțiune, care nu se concretizează niciodată. Atmosfera filmului, replicile și cadrele sunt geniale, dar chiar și pentru un zeu ca Woody Allen nu este de ajuns. Este scuzabilă situația, având în vedere că din 1981, acest regizor a realizat minim un film pe an. 2016 este o premieră în portofoliul său, el realizând primul serial “Crisis in Six Scenes”, care s-a lansat la sfârșitul lunii septembrie. Acest “Café Society” este cel mai slab proiect  al lui Allen de la “You will meet a tall dark stranger”, însă sunt de 10 ori mai bune ca oricare alte filme pompoase .

Pentru alte filme bune și nebune, intrați pe site-ul Cinema One din Coresi, ca să vă rezervați biletele.

Rogu-vă a mă citi și în ediția următoare. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.