Nu stiu daca exista poezie tipic feminina, dar m-au interesat doua poete.
Pe prima dintre ele, Raluca Grosescu, am gasit-o in «Cafeneaua literara», numarul din iulie. O fotografie neconventionala, in aer liber, o tanara femeie cu trasaturi frumoase, senzuale si cu ochii ascunsi de ochelari mari de soare, ce nu pot disimula insa pofta de viata: «Am o poveste niciodata spusa/E despre Elsa, girafa cu sutiene roz si fustite plisate/Dintr-o lume unde nu se-insenineaza never a singuratate/Acolo totul se vorbeste in culori, si timpul se numara in pahare/Cinci ochiuri de campari pana la noua dimineata/Trei shuturi de somn/Si doua sticle de sex/Cu elefantul zburator de la cabina 5/Care stie pe de rost ca povestile se sfarsesc atat de devreme/Cu mult inainte de a incepe» (Cu fustite plisate). La Raluca Grosescu viziunea se aduna si dainuie dincolo de petele de culoare carnale ale sentimentului de moment.
Unele din versurile ei trimit cu gandul la universul lui Virgil Mazilescu: «Era o vreme cand Elsa il iubea pe Meltingpot,/singurul tip peste care se pogorau in cuvinte inaltimile marii… Elsa surfa pe o cutie de coca-cola la fereastra lui marina (cat de cool o vedeau roiurile /celorlalte gaze, cu salopeta ei rosie si margele verzi din alga rupestra)./Ce faci fato, iar ai venit? O intreba in timp ce mangaia pielea de foaie de cort a gagicii-balaur./ Ultima faptura jumatate varan, jumatate licorna./ Elsa isi holba ochiul spre ei,/ inspira aburul incolacirii de trupuri… » (Murire). Senzualitatea e omniprezenta, impregneaza atat natura cat si decorul urban, se afiseaza ca motor al creatiei poetice: «Aseara poezia s-a mutat la scara lui/- Fato, i-a strigat din balcon, da-ti cu ruj pe buze, sa-mi faci puta curcubeu!/Ea a ranjit c-o poseta-n cap/- Taci, ca ne-aud vecinii/Pe urma s-a dezbracat si l-a-incolacit cu un vers de preafericire.» (Poem scurt)