De Citit : Editoriale

Spectacol extraordinar la sfârşit de stagiune: TRAVIATA

| 12 iunie

„TRAVIATA” – opera operelor, spectacol extraordinar pe orice scenă a lumii. În rolul Violetta Valery cântă CRISTINA RADU, fermecătoarea şi talentata soprană a Operei Braşov. Dacă se adaugă şi prezenţa îndrăgitului tenor LIVIU IFTENE (rol Alfredo Germont), succesul unei seri deosebite este asigurat. Inspirată de un roman celebru al epocii – „Dama cu camelii” de Al. Dumas – fiul, opera încheie a doua perioadă de creaţie a compozitorului, aşa-zisa „trilogie verdiană” („Rigoletto”, „Trubadurul” şi „Traviata”) cu un impresionant studiu psihologic, transpus atât de emoţionant în muzică. Portretul eroinei principale, originalitatea soluţiilor expresive ,maxima economie a mijloacelor, eficienţa fiecărei scene, precum şi maturizarea stilului romantic al compozitorului fac din această capodopera una dintre cele mai minunate creaţii ale teatrului liric. Melodramă în patru acte, pe libretul de Francesco Maria Piave, având premiera în martie 1853, „Traviata” are mereu ceva de spus, cum afirma însuşi Verdi prin alesele-i cuvinte: „Traviata nu şi-a spus încă ultimul cuvânt”.
Cu respectabila vârstă de 160 ani‚ „Traviata” impresionează la fel publicul de astăzi, demonstrând, dacă mai era nevoie, victoria muzicii dar şi iubirea mereu nemuritoare. Muzică, dans, baroni şi viconţi, saloane, curtezane…aspecte din viaţa pariziană de la mijlocul secolului al XIX–lea „desenează” decorul „Traviatei”. Violetta, curtezană, este atrasă de tânărul Alfredo Germont care pare îndrăgostit de ea. Relaţia dintre cei doi devine repede o adevărată pasiune. Violetta, extrem de bolnavă, simte nevoia unei certitudini posibile – iubirea – şi îşi vinde averea preferând viaţa în doi, la ţară. Cedează însă rugăminţilor tatălui lui Alfredo şi îl părăseşte cu adâncă tristeţe pe tânăr, spre a salva onoarea familiei Germont. Singură, săracă şi bolnavă,Violetta îşi trăieşte ultimele clipe. Bătrânul Germont, înduioşat de destinul ei, încearcă să îndrepte lucrurile întorcându-l pe Alfredo la casa iubitei sale…Violetta moare, dar moare fericită de a se şti iertată de cel pe care l-a iubit până la ultima ei suflare.

Distribuţia :
CRISTINA RADU, LIVIU IFTENE, GABRIELA HAZARIAN,
SONIA HAZARIAN, MARTON FÜLOP (invitat de la Opera Naţională Cluj-Napoca – rol Giorgio Germont),
CLAUDIU BUGNAR, VITALII DUMITRU, PAUL TOMESCU, MARIAN REŞTE, DAN IONESCU, IRINEL FELEA

CORUL, ORCHESTRA şi BALETUL OPEREI BRAŞOV

Semnează Cornelia Petre