Nu-i suficient sa pleci curat de acasa. De indata ce iesi de pe buzele violete ale Narcisei, secretul simti ca prinde viata. O viata mai frumoasa decat atunci cand era pastrat, cu eforturi inimaginabile, in interiorul secretarei. Adastase in bojocii Otiliei, inainte de a napadi confidenta.
Buzele violete se dezumflara, senzatia de balonare se evapora. Narcisa se intoarse la treburile zilnice, iar veselia si entuziasmul tineresc o intovarasira pana seara. Dar s-o lasam pe Narcisa. Secretul odihnea acum pe buzisoarele subtiri si siclam ale Margaretei. Nu i-a fost dat sa zabaveasca prea mult. Si-a luat zborul, numai ca se umflase grotesc. De unde, la inceput, cand intrase pe urechile secretarei fusese rotund si limpede, acum ii crescusera niste picioruse de miriapod. Ba si o trompa. Asa s-a revarsat peste Gherghina, cea cu buze negre si inversunata. A primit secretul cu un soi de furie: ei nu i se intamplau niciodate asemenea nebunii. Desi le dispretuia pe fata, nu contenea sa repete in singuratate: „Eu de ce nu? Ce am, sunt chioamba?“ Si-si aranja o bucla in oglinda. De aceea, imediat a varsat secretul, soparla lunga si veninoasa, prin telefon. De cealalta parte, urechile ca niste muscate ale Daliei, cea cu buze albe, repetara tacute consoanele si vocalele secretului. Insa miscarile inconstiente ale gurii nu se potolira. Cuvintele nasteau o fiinta cu doua capete si acoperita cu solzi. Dalia se sperie. Trebuia sa scape numaidecat de nazbatie, altfel nu-si va gasi linistea. Chiar in aceeasi seara, secretul cel cu zece capete, cu limbi de foc, cu gheare ascutite ca iataganele, cu ochi de sange si coada de pucioasa, intra tiptil in camera Otiliei si o devora tacticos. Pana dimineata, nu mai ramasesera din ea nici degetelele. Dar fata visa si nici nu banuia ca fusese deja mancata.