De Citit : Editoriale

Cultura zombie

| 27 noiembrie

ofer linkuri misto. astept provincia

Imi petrec o ora pe zi, poate si mai mult, scriind mailuri. Am doua adrese de mail, pe yahoo si gmail. Contul de pe hotmail e inca activ, dar il accesez foarte rar. Facebook-ul a inceput sa canibalizeze messengerul si serviciile de mail. De multe ori, prefer sa scriu mesaje pe Facebook si nu pe yahoo. Nu cred ca e doar o chestiune de interfata. Am evitat sa ma inregistrez pe Twitter. Fac si asa fata foarte greu avalansei de informatii care vine din toate mediile. In special, Facebook-ul e o sursa greu de ignorat. Am renuntat temporar la messenger. Nelucrand intr-un birou, n-am nicun motiv sa evadez prin palavrageli cu oameni aflati in aceeasi situatie. Ma deranjeaza sa primesc link-uri in timp real si celalalt sa astepte ca exact in acel moment sa ma uit pe el. Am nevoie de timp ca sa iau decizia de accesa orice informatie.

Aproape ca nu exista conversatie in care cineva sa nu-ti „ofere“ ceva misto/frumos/util/funny/incredibil. Si, de obicei, chiar asa si e. Oferirea de linkuri este cea mai la indemana generozitate a acestor ani. Unele link-uri sunt oferite fara a fi nici macar consumate inainte, doar din placerea de a fi „donor“. Si discutiile normale, fata in fata, incorporeaza inevitabil expresia „sa-ti dau/o sa-ti trimit linkul“. Ma intreb cat de tare va fi afectata comunicarea in viitor, cand wirelessul va fi omniprezent si toata lumea va detine laptopuri sau telefoane cu servicii de internet. Probabil ca discutii se vor transforma intr-un fel de menuet de linkuri. In loc sa ne dam replici, ne vom pune pe rand imagini de pe youtube.

In cele din urma, toata informatia culturala a lumii a ajuns in virtual, prelungindu-si viata, in aceeasi masura mod in care un om transformat in zombie ramane viu. Conversatia se va reduce la: „trebuie sa vezi asta“ si „supertare, dar sa vezi asta“. In pauzele de internet, oamenii vor fi tacuti si vor evita sa se priveasca in ochi.