Romanii si ungurii au fost ca iarba, piticii sunt ca frunza si ca iarba
Am primit corespondente OK de la festivalul Peninsula (Felsziget). O sa-i citez pe Razvan – un bucurestean fan Nine Inch Nails si pe Zsigmond – targu-muresan electrizat de Prodigy. Bucuresteanului i-a placut la Targu Mures pentru ca se vorbeste ungureste atat de mult incat i-a mai trecut regretul ca n-a ajuns la Sziget-ul propriu-zis; mi-a povestit despre reintalnirea cu Iris: n-a mai fost vorba doar despre muzica, a fost un schimb de mesaje de afectiune dintre cele mai neasteptate la un festival („mi-am luat de-acasa fularul cu U Craiova, sa-i fac o bucurie lui Cristi“); mai apoi, s-a abandonat extazului cu Primal Scream si NIN, n-am mai scos nimic de la el. Celalalt, ungurul, care nu provine din aceeasi familie de rock, a avut ragazul sa fie si critic: „NIN au avut un spectacol foarte profi muzical si vizual; totusi, in fata scenei nu s-a declansat euforia aia care da starea de fiesta… in general, am avut senzatia ca lumea s-a incalzit mai greu; abia in ultima zi, la Prodigy, s-a petrecut chimia aia care face un eveniment de calibrul asta de neuitat; Prodigy au „tras“ cu tot armamentul din dotare si au reusit sa coboare puntea catre cei peste 25.000 de oameni din fata scenei; aia a fost explozie!“. Altfel, Peninsula mureseana a fost un spatiu prietenos, colorat si, mai ales, multicultural. In tot acest timp, eu aveam propria mea intalnire de gradul lumpen-cultural. Am trecut prin Horezu. Orasul Horezu este leaganul unei traditii culturale specifice: ceramica de Horezu. Normal, localnicii incearca sa-si valorifice acest izvor de identitate asa ca, pe toata lungimea localitatii, de-o parte si alta a drumului pricipal, sunt expuse miliarde de pitici de gradina. Da, din ceramica. Si frumos asezonati cu niste moristi multicolore din plastic care te fac sa-ti iei campii. Tara asta a pierdut meciul cu kitsch-ul. Oare m-as putea refugia, definitiv, in meta-lumea festivalurilor?