Evenimente : Spectacole

Recitalul de la ora 5

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” vă așteaptă miercuri, 9 octombrie 2019, de la ora 17.00, la muzeu, la Recitalul de la ora 5. Evenimentul muzical va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Corina Klein – soprană, Valentina Mărgăraș –soprană, Liviu Iftene – tenor, Mihai Irimia – tenor, Adrian Mărcan – bariton, Nora Vlad – actriță și Sena Ducariu – pianistă. În programul recitalului, vă veți delecta cu arii și duete din opere și operete consacrate: „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Paiațe” de R. Leoncavallo, „Idomeneo” de W.A. Mozart, „Silvia” și „Contesa Maritza” de E. Kalman, aria „Vieni, vieni, o mio diletto” de A. Vivaldi, lied-ul românesc „De ce nu-mi vii” de Gh. Dima, dar și alte surprize muzicale pregătite de artiștii Operei Brașov, pe care vă invităm să le descoperiți cu acest prilej.

Biletele pentru recital se găsesc la Muzeul „Casa Mureșenilor”, înainte de eveniment.