De Citit : Recomandări

Proiecte derulate in Scoala Gimnaziala Nr. 13 Brasov

| 15 iulie

 

Au alergat împreună cu profesorii și părinții la Brașov Heroes pentru cățeii din adăpostul Care for dogs. Au arătat că prețuiesc prietenia pe care o au cu patrupezii, că prețuiesc animalele și viața și că deși sunt încă la vârste fragede știu să facă o faptă bună și să ajute atunci când este nevoie. S-au strâns în număr foarte mare, s-au mobilizat, au făcut desene cu mânuțele lor pentru a da o pată de culoare și veselie la standul cățelușilor de la Lacul Noua, au vândut limonadă și au arătat că unde-s mulți puterea crește. Implicarea lor ne-a stârnit interesul de a afla mai multe despre ce fac micii eroi de la Școala numărul 13 și am stat de povești cu o doamnă minunată, Dana Lupșa, care-și găsește timp să fie și mamă și femeie și antreprenor și erou de Brașov. O felicităm și hai să citim despre ce fac micuții eroi din Brașov.

Dintre proiectele de suflet pe care le-am initiat si le coordonez de ceva timp as aminti de „Magia sarbatorilor de iarna” si de „Mesagerii frumusetii” (coordonator prof. Savin Luminita)

Proiectul „Magia sărbătorilor de iarnă” a inceput in anul scolar 2009, se desfasoara pana in prezent la Centrul Cultural Reduta si consta prezentarea unui spectacol de calitate de  elevii scolii Gimnaziale Nr.13 Braşov, alături de dascălii lor. Prin acest spectacol se observa talentul, ingeniozitatea si efortul creator al tuturor celor implicati pe scena si care doresc să ne încânte sufletele si să aducă în preajma magia Crăciunului.

In fiecare an avem cel putin 14 momemte deosebite prin care elevii ne introduc în spiritul Crăciunului plin de pace, armonie şi iertare, ne amintesc de minunatul moment biblic al Naşterii Domnului în ieslea din Betleem, ne incanta cu colindele tradiţionale, danseaza si ne aduc zambetul pe buze, toate în spiritul celei mai frumoase sărbători a anului.

ut

kmkhk

Proiectul internațional LeAF ”Pădurea dăruiește viață”– clasa a V-a A – lecție interdisciplinară derulată pe Aleea de sub Tâmpa, finalizată cu elaborarea de desene, proiecte și machete ecologice (iunie 2018), colaborare CCDG, cordonator prof. Raluca Micu.

 

v

bbcb

In cadrul activității derulate în cadrul SNAC, ”Săptămâna donării de fructe și legume”, în intervalul 20-24.11.2017, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 13 Brașov s-au strâns 1102 kg fructe și legume (864 kg – ciclul primar, 256 kg – ciclul gimnazial), implicându-se în mod direct în activitățile de voluntariat un nr. de 364 persoane (328 elevi și 36 adulți – cadre didactice și personal didactic auxiliar, precum și personal nedidactic). S-a remarcat o mobilizare generală, cantitatea de fructe și legume fiind preluată de reprezentanții Școlii Gimnaziale Crizbav (Director, prof. Simona Mesaroșiu), care, conform prevederilor parteneriatului încheiat între cele două instituții, au avut obligația de a distribui produsele familiilor defavorizate de pe raza comunei Crizbav. Beneficiarii direcți urmează să elaboreze scrisori de mulțumire adresate elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 13 Brașov, precum și un afiș cu fotografii sugestive din timpul distribuirii produselor donate.

 

ry

 

uu

 

ioyoy

 

PARTENERIAT DERULAT ÎN COLABORARE CU CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BRAȘOV.

 

Moș Nicolae în sufletul copiilor – colectare de haine, jucării și dulciuri, cu scopul donării lor copiilor de la CSEI Brasov; acţiune de donare – familie cu opt copii, Sînpetru – bibl. Gavrilă M.

 

vvd

 

gg

 

fbfbd

 

Primiți cu colinda? – activitate de colindat efectuată de elevii clasei a IV-a B la CSEI Brașov; Responsabili: prof. Iacob Mihaela și Gavrilă Mariana (decembrie 2017)

 

vcv

Dar muzical din suflet de copil – activitate de colindat și oferire de daruri elevilor de la CSEI Brașov, de către elevii claselor I B și II C;

Responsabili: prof. Rădoi Ionela, Pascaru Mădălina, Mircan Valentina (decembrie 2017

Mărţişorul – un vestitor al primăverii – activitate artistico-plastică de confecţionare de mărţişoare, alături de elevii de la CSEI Braşov şi oferite, apoi, acestora

Responsabili: prof. Niţu Simona (clasa a IV-a A) şi Mircan Valentina.

PARTENERIAT DERULAT ÎN COLABORARE CU FUNDAŢIA HOSPICE-CASA SPERANŢEI BRAŞOV

Târg de marţişoare – confecţionarea de mărţişoare de către elevii şcolii, cu scopul comercializăriilor şi donării sumelor colectate, conform proceselor verbale încheiate de fiecare clasă în parte, beneficiarului, Fundaţia HOSPICE – Casa Speranţei Braşov. A fost colectată suma totală de 9347 lei.

Responsbili: prof. Balint Aura, Mircan Valentina, Micu Raluca

fdf

 

„Oscar, șarpele Hoinar”- o continuare a proiectului europeran Traffic Snake Game Network, coordonator, inv. Loredana Petcu.

Traffic Snake Game (TSG) este o campanie creată pentru a încuraja deplasarea pe jos a copiilor, spre și dinspre unitățile de învățământ. Acest joc a debutat în Belgia, dorindu-se descongestionarea traficului din jurul școlilor, dar și conștientizarea adulților asupra modalității de reducere a amprentei de carbon în atmosferă. Autoritățile belgiene au tras concluzia că la orele de începere a cursurilor elevilor, precum și la finalul lor se crează o aglomerare a mașinilor adulților care preiau copiii. Acest lucru provoacă întârzieri la serviciu, schimbări în orarul transportului în comun, traficul auto se blochează. O serie de schimbări neplăcute au loc, iar soluția trebuie găsită cât mai la îndemâna fiecăruia dintre noi.

Concret, fiecare acțiune a oamenilor contribuie la eliberarea în atmosferă a unei doze de carbon. Cu atât mai multă poluare producem atunci când ne transportăm copiii la școală cu mașina, dimineața

Proiectul „Discover Schools” – in parteneriat cu AIESEC Brasov , coordonatori prof. Cornelia Dobru si Ana Rosca

Și anul acesta școala noastră a fost implicată în proiectul DISCOVER SCHOOLS lansat de AIESEC Brașov.

Colaborarea noastră a început anul trecut cu participarea elevilor la un program de vară susținut de voluntari din China, Thailanda, Turcia și India și a continuat în anul școlar 2018-2019 cu alte două etape ale programului: în perioada 14 ianuarie-19 februarie cu voluntari din Turcia și Brazilia și în perioada 13 mai-7 iunie cu voluntari din Hong-Kong.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului s-au bucurat de succes nu doar în rândul elevilor noștri ci și în cel al voluntarilor. Copiii au avut ocazia să utilizeze limba engleză în situații de comunicare reală, abordând atât subiecte de interes general cum ar fi combaterea poluării, reducerea sărăciei, educație financiară sau tehnici de dezvoltare a gândirii critice, cât și teme legate strict de culturile țărilor din care proveneau voluntarii. Aceștia au fost adevărate cărți vii, furnizând informații pe care elevii nu le găsesc nici în manualele de geografie sau istorie, nici în ghidurile turistice. Au vorbit despre fotbal, despre cum este să trăiești în vestitele „favelas” din Brazilia sau într-o aglomerare urbana ca cea din Hong-Kong, despre trupele de muzică pop din Corea de Sud sau despre „anime”, benzile desenate japoneze atât de iubite de către adolescenții din România.

 

iui