La un pahar de vin și o discuție relaxată între fete o întrebare relativ simplă îți poate îngheța instant zâmbetele. Vouă vă e frică de prea mult bine? De ce? Întreb eu. Pentru că o vorbă din popor spune că după bine vine neapărat rău? NU! Doar și după ploaie iese curcubeul, nu? Da! Dar, parcă ți-e și frică să te mai bucuri de binele primit, când te uiți în jur… continuă să susțină una dintre fete. Deși îți repeți în fiecare zi că mai există și oameni norocoși, ca tine 🙂 involuntar te trezești că stai în gardă așteptând ca ziua următoare să dezechilibreze binele care te fericește. Ajung la tine tot felul de povești triste despre oameni faini pe care îi cunoști și nu-ți poți explica necazul lor. Cum reacționezi? Te implici? Stai indiferent? Îți protejezi sfera de cristal? Dacă în viața ta totul decurge frumos, ți se face și rușine și numai poți să împărtășești fericirea când auzi atâtea drame. În primă fază am reacționat plină de convingere. E o programare din copilărie! Am moștenit treaba asta de la părinți, și ei au moștenit-o de la ai lor. Și uite așa ajungem să ne fie frică de propria fericire. Off! Deși am fost prima care a susținut că trebuie să trăim în prezent și să ne bucurăm de binele de azi, fără să ne gândim la necazul de mâine, întrebarea aia s-a agățat de mine și din acea zi universul pozitiv mi-a fost perforat de diverse acțiuni care mi-au dezechilibrat binele prezent. Sunt gânduri pe care în primă fază le-am ignorat, dar după alte câteva zile, m-au găsit obosită și m-am lăsat purtată de ele. M-au invadat. Cu siguranță că și până atunci s-au mai întâmplat lucruri rele, dar cumva din acel moment s-au atras între ele și au intrat pe ușa mea. O lăsasem deschisă. Toate mi-au creat o stare de furie, greu de explicat. Au trecut câteva săptămâni până am înțeles că puterea și perspectiva de a privi din alt unghi toate aceste evenimente este la mine, nu la cei din jur. La teorie ne pricepem cu toții, dar la practică se mai pierde omul. Și uite așa m-am trezit și eu intimidată de prețioasa fericire. Dar a trecut și săptămâna Patimilor și postul Paștelui și toate etapele de curățare pe care aș fi putut da vina și m-am trezit din nou doar eu cu mine. Am dat drumul gândurilor și în acel moment mi-a și înflorit ideea. Intimideaz-o și tu pe ea! Așa că, dragă fericire de azi te privesc ca pe ceva normal, te respir ca pe aer zâmbind cu sufletul la bucuria zilei din prezent fără să mai triez veștile bune de cele rele. Le primesc așa cum vin. Le intimdez eu pe ele. Cu bine, Alina.