De Citit : Editoriale

EU ȘI CU TINE

| 12 iulie

O clipă liberă. Mă afund în scaunul de birou. Împing laptopul. Îmi dau jos ochelarii. Pun capacul stiloului. Închid agenda. Arunc o privire telefonului și gândul formează numărul persoanei dorite. Îi scriu un mesaj. Scurt și la obiect. Înțelege,  nu are nevoie de prea multe indicii. De aia mi-e drag. Închid ochii și aștept un răspuns… Respir mai adânc și zgomotul respirației coincide cu o rafală de vânt. Încep să-l simt. Câteva firicele de nisip îmi conturează buzele. Hmm! Un motiv în plus să le hidratez cu un pahar rece de vin alb. Căldura asta… Noroc cu marea care ne răcorește visele. Îmi întorc privirea. Chiar dacă vântul mi-a amestecat coafura, se mai poate citi zâmbetul și dorința pe chipul meu. Cunosc sclipirea aia din ochi! E viza pentru țara viselor. Te călăuzește unde vrea ea. Pentru mine nu a fost nicioadată un ghid rău. Întind mâna. Vreau să-i simt bătaia inimii și să trăiesc emoția. Deodată soarele intră în nori. Începe să picure. Nu mă deranjează ploaia, e prietena mea. De fapt, acum începe distracția! Se lipesc hainele de noi, ne răcorim, ne lipim și noi de ele. Ne ridicăm de pe șezlonguri. Se uită timid la mine. Am înțeles… În privirea lui citesc pasiune și dorința  de a-mi regla bătăile inimii cu ritmul muzicii din capul nostru. Frumos. Dar muzica nu-și mai găsește locul în peisaj. Trupurile se mișcă pe alt ritm. Poveștile ne aduc alți pași. Sunt în brațele persoanei iubite. Pot încerca și variant în care să fiu eu condusă.  Ta na na! Mă mișc din ce în ce mai puțin, dar mușchii mei se contract din ce în ce mai tare și-mi tărâi  picioarele desculțe ca o copilă naivă prin nisip. Iubesc senzația. Nu vreau să se termine! Îmi așez capul pe umărul lui și trag aer adânc în piept. Simt cum mă cucerește fericirea. De la rădăcina firului de păr până la degetul mic de la picior. Primesc un sms. Îmi cade capul… și-mi schimb rapid poziția… Îmi intra soarele în ochi. Uitasem geamul deschis la birou. A trecut și ploaia din visul meu, dar și pauza. O vară FUNtastică îți doresc și ție!