Nu le-am avut niciodată cu patinajul sau, ca să fiu mai precis, nu le-am avut niciodată cu sporturile de iarnă, exceptând săriturile cu schiurile și hocheiul, unde-mi scapă niște chestii, încă. Din cauza asta nu am fost atras de a practica sporturi de iarnă. Am auzit de mii de ori expresiile „cade muntele pe tine” sau „oamenii din Brașov nu știu să schieze, iar cei din Constanța nu știu să înoate”. Parcă dacă ești din zonele astea este neapărată nevoie să faci asta, altfel o să-ți taie cineva buletinul și o sa te mute în exil la Segarcea, unde o să faci vin și coniac până o să mori. Cu situația destul de problematică și cu niște mari atleți ai zăpezii în familie, m-am dus și eu la schi prin clasa a șasea, dar nu s-a ales mare brânză, ca să nu mai zic de patinaj, disciplină la care pot să-mi rup picioarele în timp record fară să stau pe gheață. Chiar și așa, am apreciat ce se întâmpla pe acolo. Mi-a rămas în memorie celebrul dans pe gheață, care a adus cuplului Marina Anissina/Gwendal Peizerat medalia de aur în 2002 la Salt Lake City. Era un număr realizat pe Susanna de la Adriana Celentano (Art Company în original), absolut senzațional. Mi-a mai fost trezit interesul pentru patinaj acum ceva timp când am ieșit vreo doi ani la ceai și prăjituri cu o cetățeană care era și este mare fană Evgeni Plushenko, dar a trecut repede cu patinajul și ceva mai greu cu ceaiul.
„Scena cere multe însușiri deosebite, printre care și talent. Dar numai cu talentul nu ajungi departe.” Asta este o replică de la începutul filmului „Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil, pe care chiar personajul interpretat de el o spune unor tineri ce-și doresc „să întruchipeze pe scenă marile figuri ale neamului”, adică unor viitori actori. Expresia este valabilă în mai multe domenii și se potrivește foarte bine și cu ce se întâmplă în acest film.
Povestea este simplă. Tonya Harding este reală. Tonya Harding s-a născut pentru a face patinaj. Asta este clar. Cu puțină șansă, o familie normală și ceva mai mulți bani, am fi putut vorbi de o uriașă. Însă a rămas la statutul de talent irosit. Pe la 4 ani, mama ei și-a dat seama că nu o poate ține în loc și a „trântit-o” într-un patinoar. Apoi, ea a crescut, rezultatele au venit. Evident, au fost și decepții cauzate și de un caracter dificil al Tonyei, dar și al mamei Tonyei. La vârsta marilor concursuri, Tonya a câștigat și a fost aproape de vârf, dar a căzut din cauza unor probleme. Este un scenariu real pe care îl întâlnesc mii de sportivi, lucru care nu se va opri niciodată. Astfel, subiectul filmului este unul banal, chiar dacă prezintă o dramă perpetuă tatuată pe variate chipuri și suflete. „I, Tonya” nu este chiar banal, iar pentru cine nu știe firul epic, poate fi chiar un chiar un câștig cinematografic.
Tonya Harding, interpretată impecabil de Margot Robbie, reprezintă exemplul perfect de om cu elemente de lipsă de discernământ, lipsă care apare atunci când nu trebuie, de fiecare dată în momentele importante. Este o reminsicență a unei creșteri bazate pe ochi scoși și sacrificii închipuite, lucruri pe care le fac milioane de „părinți„ din lumea întreagă. E clar că performanța supremă se poate obține foarte greu, în astfel de condiții, iar lipsa unei figuri masculine, face procesul aproape imposibil. Apoi, apare un iubit, Jeff Giloolly, jucat foarte bine de românul Sebastian Stan, care pare salvarea și echilibrul, elemente care se destramă rapid, cuplul devenind un Juan Antonio și Maria Elena (Vicky Cristina Barcelona) mult mai violent. Pe lângă toate astea, Tonya este implicată într-un scandal uriaș. Principala sa contracandidată, Nancy Kerrigan este atacată de un tip care fusese angajat de un prieten cu probleme psihice de-ai lui Jeff. Tonya riscă suspendarea, filmul explodează, ajutat de un soundtrack de zile mari. Peste toate aceste încrengături bune și interpretări precise, un lucru iese din tipare. Jocul actoricesc al lui Alisson Janney, care a luat oscarul pentru rol secundar. O performanță rar întâlnită. Când văzusem filmul, nu se anunțaseră nominalizările la marile premii, dar știam că Janney va lua tot. Tehnic vorbind, filmul este impecabil. În aste situații, montajul reprezintă o muncă titanică ce poate ruina proiectul dacă nu este realizat atent. În plus, filmul este gândit ca un documentar, ceea ce reprezintă un mare câștig.
Amintește printre altele de „True Detective”-sezonul 1.
„I, Tonya” a intrat în cinematografe la finalul lunii martie și poate fi văzut în Cinema One din Coresi. Ne cititm din nou peste o lună. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe!