Joc cuaternar
Am luat avionul si abia apoi mi-am dat seama ca e posibil sa fie prima data cand zbor singur. Era destul de gol avionul si nu aveam pe nimeni langa mine. M-am bucurat de ce am citit. E, acolo sus, o ciudata solitudine. Daca nu cunosti pe nimeni esti, pentru cateva ore, limitat rau in manuirea propriului destin.
Am ajuns la Zurich, la niste prieteni vechi si dragi. Intr-una dintre seri, patru dintre noi am inceput un joc. Practic eram tot in aer, rupti de pamant si aleseseram sa ne limitam destinul la micuta si calda bucatarioara pe geamul careia se vedea departe orasul. Dar acum era vointa noastra. Faceam echilibristica pe propria noastra linie aeriana. S-a-ntamplat asa: am propus un joc. Sa alegem cate-o tema. Apoi fiecare scrie o poezie pe marginea ei. Apoi le citim, pe rand. Intai au fost despre Iubire. Apoi, evident, despre Femeie. Un ciudat turbion de spirit se creaza in situatii de-astea. Il cunosteam de la formarea mea in Analiza. Cand fiecare coboara pana in cel mai inalt loc din adanc se deschid usi. Dar cand patru oameni o fac deodata se urnesc porti grele. Am ras, am lacrimat, am vazut cum suntem asemanatori de unici. S-au pus inimi pe tava iar cuvintele isi dadeau coate, mandre de noi, ca niste parinti ingrijiti de copii.
A fost o seara binecuvantata, bine cuvantata. Genul de seara care te lasa sa i te uiti pe dupa perdea si care nu te lasa sa uiti asta niciodata. Nu crezi? Baga vorba-n gand si vezi!