De Citit : Recomandări

DEMONSTRAȚIE DE ÎNCONDEIAT OUĂ LA MUZEUL DE ETNOGRAFIE BRAȘOV

| 22 aprilie

DEMONSTRAȚIE DE ÎNCONDEIAT OUĂ
LA MUZEUL DE ETNOGRAFIE  BRAȘOV

Muzeul de Etnografie Brașov, situat pe Bdul Eroilor nr, 21 A, vă invită luni, 25 aprilie de la orele 12:00, la o demonstrație  de încondeiat ouă de Sfintele Paști.
Această demonstrație practică este susținută de mai multe femei originare din satul Cuciulata, comuna Hoghiz: Mariana Stroe, Anca Roșală, Georgiana Roșală, Marioara Neamțu, Ileana Roșală și Bianca Stroe, care transmit mai departe acest meșteșug tradițional.
Pentru încondeiatul ouălor se folosește metoda „scrierii” cu un instrument special numit condei și ceară de albine încălzită. Pe oul fiert se conturează motive  decorative cu ceară precum: coada rândunicii, broasca, căpăstrul, cârja, fierul de plug, cărarea rătăcită, frunza de stejar, vioara, cuibul de rândunică, cuibul de viespi etc. După contrarea modelelor, oul se scufundă în vopsea roșie obținută pe cale vegetală în trecut, azi din coloranți Galus. Pe ouă  se mai „scrie” anul când au fost realizate și urările de: „La mulți ani! ”sau „Hristos a înviat!”
În satul Cuciulata, ouăle se dăruiesc copiilor în prima și în a doua zi de Paști!
Meșteșugul încondeierii ouălor, practicat în preajma sărbătorilor de Paști a dus faima localității Cuciulata peste hotarele satului.

Vă așteptăm!afis incondeiere oua