Locuri : Muzee

MUZEUL DE ETNOGRAFIE

Muzeul de Etnografie din Brasov este consacrat etnologiei regionale din sud-estul Transilvaniei, ilustrand prin patrimoniul sau valoros de peste 10.000 de piese, civilizatia comunitatilor rurale din zona Bran, zona Rupea, Tara Oltului si Tara Barsei.
Cea din urma zona vadeste un puternic caracter urban datorita prezentei Brasovului, renumit oras comercial si mestesugaresc, cunoscut in istoria Transilvaniei inca din evul mediu timpuriu.
Cu o structura administrativa Muzeul de Etnografie functioneaza in trei localitati: Brasov, Sacele si Rupea.
In pavilionul central din Brasov este organizata o ampla expozitie permanenta care cuprinde, intr-o tratare succinta, o problematica comuna tuturor zonelor etnografice, anume mestesugul tesutului si aplicarea lui functionala in organizarea interiorului si a costumului popular. Prezentarea are un pronuntat caracter documentar-pedagogic, cu accent pe reconstituirea autenticitatii contextului rural: unelte, tehnologii, produse finite specifice.
De asemenea, la Brasov se amenajeaza in prezent Muzeul Civilizatiei Medievale, pus in evidenta intr-un important monument istoric reprezentativ pentru arhitectura urbana transilvaneana din sec. XVI-XVIII. Se urmareste intr-o formula contextuala de ilustrare sugestiva, reconstituirea vietii urbane a Brasovului, a structurilor sale cotidiene prin amenajarea vechii farmacii a orasului, a unui han de Brasov, pravalii de mestesugari, postavari, blanari si cojocari, un interior urban specific patriciatului sasesc.
La Sacele si Rupea functioneaza cele doua filiale ale muzeului brasovean, muzee cu caracter local, concepute monografic, care si-au propus sa ilustreze cu precadere viata pastorala specifica sacelenilor cat si mestesuguri ca olaritul, pictarea mobilierului taranesc renumite in zona Rupea.

 

Art_Museum_Brasov