Evenimente : Film

Hyde Park on Hudson

În iunie 1939, Franklin Delano Roosevelt şi soţia sa Eleanor se pregătesc să-i întâmpine pe regele George al VI-lea şi pe regina Elisabeta la reşedinţa lor din Hyde Park on Hudson din statul New York, fiind vorba despre prima vizită oficială din istorie a unui monarh britanic în SUA.

Casa Regală de la Londra are nevoie disperată de sprijinul politic al preşedintelui nord-american fiindcă este în pragul unei confruntări violente cu Germania nazistă, dar rezolvarea treburilor importante ce ţin de politica externă este obstrucţionată de problemele domestice din căminul lui Roosevelt, soţia, amanta şi mama acestuia conspirând să facă acel week-end greu de uitat.

Pe parcursul celor două zile de la finalul săptămânii se vor forma nu numai o relaţie specială între cele două naţiuni puternice, dar şi o serie de legături de prietenie şi iubire între personaje, povestea fiind văzută prin ochii lui Margaret Stuckley, vecina, amanta şi verişoara îndepărtată a preşedintelui Roosevelt.