Evenimente : Expo

Ceai Et Caetera – Iarmaroc de nori

Iarmaroc de nori – expoziție de pictură în ulei semnată Iulia Șchiopu

3 – 31 august 2015

Ca orice om care are un demers creativ (evit cât pot cuvântul artist, nu voi îndrăzni niciodată să-l spun despre mine, dar îl voi primi cu bucurie, ca pe un dar nesperat, daca va veni de la privitorii mei) nu fac, de fapt, decât să propun o lume – în ochii mei, posibilă- care trebuie să aibă o parte cât de mică de oniric pentru a fi suportabilă. Păpuşile mele au nori în cap sau poate păsări, ţin în mână, legate cu un fir subţire libelule uriaşe, cu ochi de om si suflet de zmeu colorat, ating cu degetul colţul lunii sau poartă în spate un oraş întreg, cu cerul lui cu tot. Nimic nu e, în fapt, halucinant; dacă ne uităm cu atenţie în jurul nostru sau cu sinceritate în noi, toţi facem aceste lucruri, într-o formă sau alta. Lumea noastra interioară e plină de gânduri care ni se învârt prin cap şi în jurul lui ca sateliţii, ca norii, purtăm pe umeri poveri dulci, amintiri de locuri dragi, avem fluturi în stomac, dacă suntem fericiţi – levităm uşor…, dar câte nu avem, câte nu suntem!

Pictez cu sinceritate ceea ce am înţeles din lecţiile mele de viaţă, iar dacă am ales să îmi spun poveştile în felul acesta, este pentru faptul că eu cred că adevărurile cele mai intime, mai profunde nu le putem spune decât ludic, fără a ne lua prea tare în serios, aproape în joacă. Era o replică într-o piesă veche: ”Nu trebuie să-mi bagi degetu-n ochi ca să învăţ să clipesc!” Ei bine, nici măcar nu încerc!