Evenimente : Concerte

Festivalul Musica Barcensis, Editia a V-a

După modelul festivalurilor regionale ce se bucură de tot mai mult succes în Europa, MUSICA BARCENSIS este o astfel de manifestare a Ţării Bârsei. Festivalul, ajuns la cea de-a V-a ediţie, este acea ocazie de a ne deconecta de la cotidian şi de a evada în timp, dorind în acelaşi timp să formeze o nouă cultură a experimentării patrimoniului din jurul nostru. La fiecare sfârşit de săptămână din lunile iulie şi august suntem aşteptaţi la concerte de muzică sacră în spaţii istorice.

Festivalul va debuta sâmbătă, 5 iulie, când bicicliştii Asociaţiei Braşovul Pedalează vor face un tur din Braşov până la Biserica Fortificată din Vulcan. Este al doilea an consecutiv când festivalul este deschis de o manifestare cultural-sportivă la care sunt aşteptaţi să se alăture toţi bicicliştii care doresc să evadeze pe două roţi din agitaţia urbană. Plecarea se va face de la ora 16:00 din faţa Primăriei Braşov, iar la ora 18:00 va începe concertul susţinut de elevi ai Liceelor de Muzică din Braşov şi Sfântu Gheorghe.

Festivalul este organizat de Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE, Bisericile Evanghelice C.A. din Braşov, Bartolomeu, Vulcan, Hărman, Ghimbav, Codlea, Râşnov şi Prejmer, cu sprijinul Primăriei Oraşului Râşnov.

Programul complet al festivalului pe www.forumarte.ro.