Evenimente : Concerte

Concert de Antonio Vivaldi la Castelul Bran

20 iulie. Ora 21:00. Parcul Regal. Insula Lacului Mare. Antonio Vivaldi.
Chateau Bran Merlot. Lumânări. Orchestra de Barockeri.

Numele lui Vivaldi este legat de cele mai multe ori de concertele sale, cel puțin pentru marele public. Şi, ce-i drept, dintre toate compoziţiile sale, concertele sunt cele mai numeroase, mărturie a muncii sale zilnice.

Cât de ciudat ni s-ar părea astăzi dacă o instituţie precum cea în care il padre rosso a lucrat zeci de zile, Ospedale della Pieta ar fi transportată în zilele noastre! Un orfelinat de fete, peste o mie, din care aproximativ o sută erau educate la cel mai înalt nivel muzical, cântând într-un ansamblu vestit, considerat printre cele mai bune din Europa, pe atunci. Şi compozitorii de top ai momentului predându-le și compunând pentru ele. O imensă parte (majoritatea) dintre compoziţiile vivaldiene au fost dedicate acestor fete, şi au fost executate de ele.

Mărturii despre acest sistem de asistenţă socială dau călători ce au trecut prin Veneţia. Charles Burney, de exemplu, un meloman englez, ne oferă amănunte dintre cele mai interesante:
“…acest excelent concert a fost cântat de fete, la viori, oboaie, viole, violoncele, clavecine, corni şi chiar şi la contrabaşi. (…) prima vioară a fost excelent cântată de Antonia Cubli, de origine greacă, iar clavecinul, uneori, de Francesca Rossi, dirijoarea corului, şi alteori de alte fete, aceste domnişoare schimbând deseori instrumentele între ele.”
Cel mai simpatic fragment, după părerea noastră, este cel care descrie modul prin care publicul (italian, ceea ce explică cele ce urmează) îşi manifestă admiraţia:
“În Orfelinate şi Biserici, unde nu se permit aplauzele, precum la operă, lumea tuşeşte, îşi drege glasul sau îşi suflă nasul în semn de apreciere.”

Vivaldissimo prezintă doar câteva dintre sutele de concerte ale compozitorului veneţian, dar aceste câteva au fost alese pentru a fi cât mai variate, stilistic şi timbral.
Două dintre ele sunt descriptive, redând prin efecte sonore marea sau ciripitul păsărelelor. Altele sunt capodopere ale scriituri baroce, prefigurând efecte folosite multe zeci de ani după aceea. Iar unul dintre ele este mai neobişnuit, folosind efecte care au devenit, în timp, din ce în ce mai rare. Despre acesta s-ar putea povesti mai multe, …dar nu am vrea să vă stricăm surpriza.

Evenimentul face parte din stagiunea de vara Bastion Baroc. Acesta va avea loc sambata 20 iulie, incepand cu orele 21:00.
Se vor pune in vânzare doar 60 de bilete. Tariful unui bilet este 50 RON.

Din program:

• La Tempesta di Mare
• Concert perEco in lontano
• Il gardellino – concert pentru flaut şi orchestră
• Concert pentru fagot şi orchestră în mi minor
• Concert pentru două viori și orchestră în la minor

Orchestra de BAROCkeri, Solişti:
Ioana Anastasiu-Turcu – flaut, Mihai Boboiescu – fagot
Mihail Ghiga – vioară, Mircea Ionescu- vioară.

Pentru mai multe detalii, va invităm sa ne contactaţi la 0268.237.700 sau [email protected]