Evenimente : Altele

Noaptea lungă a filmelor scurte

Cinci oraşe, 25 de filme de top şi nenumărate stări de spirit
Cuvântul-cheie la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte 2012: diversitate

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte are loc pe 23 iunie în Bucureşti, la Biblioteca Naţională, şi concomitent în Braşov, Timişoara, Cluj și Sibiu. Noaptea scurtmetrajelor ShortsUP va fi o experienţă multiculturală diversă, care adună producţii valoroase din toate colţurile lumii, stări de spirit pentru orice spectator şi activităţi interactive pentru minţile curioase.
Circuitul cinematografic va trece prin Turcia, Egipt, Canada, India, SUA, Marea Britanie, Portugalia, Irlanda, Franța, Germania, Kosovo, Serbia şi România. O călătorie nocturnă ghidată de 25 de filme şi tot atâtea poveşti despre timp, prietenie, decizii sau regăsiri. Turul de forţă durează până la 5 dimineaţa.
Emoţia puternică o aduce filmul “Tăcerea” (regia L. Rezan Yesilbas, Turcia) despre un cuplu cu cinci copii, care a cucerit la sfârşitul lunii mai juriul de la Cannes, acordându-i Palme d’Or. Filmul este proiectat în premieră în România. Doza de suspans vine de la “Ţărmul” (r. Terry George, Marea Britanie), fictiunea câştigătoare anul acesta la Oscar. Relația dintre doi prieteni e întreruptă de neliniştile din Irlanda de Nord. Comicul e adus de “Balonul negru” (r. Joshua Safdie, Ben Safdie, SUA). În timp ce încearcă să plimbe 40 de copii prin New York, un bărbat stresat pierde “esențialul”: baloanele. Câştigător la Sundance, ficţiune, în competiția naţională. Trailerul evenimentului poate fi văzut la adresa http://shortsup.ro/category/trailere.

Evenimentele locale vor include aceleași filme scurte, cu excepţia scurtmetrajului interactiv (programul integral e ataşat sau poate fi consultat pe www.shortsup.ro).

La Braşov, în deschiderea evenimentului va concerta formaţia Toulouse Lautrec.

În Ţară, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte are loc astfel: Timişoara – în Grădina de Vară de la Filarmonică, Cluj – în clădirea Casino-ului din Parcul Central, Braşov – la Centrul Cultural Reduta, Sibiu – la Teatrul Gong.

Detalii despre biletele pentru evenimentul de la Braşov găsiţi pe site-ul www.kunstadt.ro sau telefonic la
0736 014 076.
ShortsUP este un proiect generat de ORICUM în parteneriat cu Feeder.ro care aduce în atenție cele mai valoroase scurtmetraje din lume. ShortsUP îşi propune să reinventeze felul în care publicul interacţionează cu filmele de scurtmetraj printr-o platformă de expunere unică. Detalii: www.shortsup.ro.
Noaptea Lungă a Filmelor Scurte este organizat la Braşov de către KunSTadt în partneriat cu Centrul Cultural Reduta.