Tron: mostenirea.
Lansat in 1982, primul Tron avea o premisa narativa caraghioasa (un creator de jocuri video era luat ostatec de programele pe care le crease, programe reprezentate ca niste omuleti imbracati in costume mulate si angajati non-stop in lupte de gladiatori) si un look in parte ca de discoteca de pe vremea aceea, in parte ca de joc video si in parte ca de film de avangarda realizat candva in trecut (poate in Germania anilor ’20) sub influenta futurismului.
Un esec in 1982, Tron e acum un obiect cultural fascinant – o data datorita aspectelor sale pur optzeciste, in al doilea rand datorita acelor aspecte ale sale care erau retro si atunci si, in al treilea rand, datorita statutului sau de vestitor al importantei pe care aveau s-o capete, in blockbuster-uri, imaginile create pe computer.
Era firesc ca acest film sa aiba parte acum de un sequel (in 3D) si, chiar daca succesul sau la publicul-tinta (adolescent si pre-adolescent, dornic de o experienta comparabila cu cea pe care a avut-o la Avatar) nu va depinde de asta, e bine ca sequel-ul a fost facut de oameni care inteleg si respecta locul ocupat de primul Tron in istoria look-urilor cinematografice: evident ca jocurile gladiatoriale dinauntrul computerului (cursele pe niste motociclete numite „luminorete“, duelurile cu un fel de disc frisbee care ucide) au fost reimaginate cu ajutorul celor mai noi tehnologii, dar, in acelasi timp, sunt cultivate cu grija si aspectele retro – atat cele disco-optzeciste, cat si cele douazecist-futuriste.
Pe de alta parte, e de la sine inteles ca acele parti din film care sunt dedicate traditionalelor sentimente si relatii umane, ca sa nu mai vorbim de semnificatii sau mesaje, nu constituie altceva decat blablauri.
***
Click pentru detalii film, foto, trailer si program.