Miercuri seara, saxofonistul norvegian si percutionistul sau indian Trilok Gurtu i-au urcat pe fanii romani intr-o arca si-au strabatut toate meridianele muzicii de la inghetatele ecouri nordice la ritmurile africane, de la melancolia sonatelor romantice la vitalitatea jazz-rockului.
Un vant rece dinspre fiordurile nordice sufla miercuri seara peste publicul adunat la Sala Palatului. Invaluiti de atmosfera de pe plajele vikingilor, fanii lui Garbarek simteau frigul in oase si tresareau la tipetele si jelaniile saxofonului. Inceput ca o excursie imaginara spre Cercul Polar, recitalul a luat apoi calea Orientului, cu pasaje de melancolie romantica si jazz-rock in stilul Weather Report. Percutionistul indian Trilok Gurtu a adus caldura si aromele exotice din tara de bastina, India, basistul portughez Yuri Daniel ne-a dezmortit oasele cu ritmuri bine punctate, iar pianistul german Rainer Bruninghaus a citat din intreaga istorie a jazzului.
„Dincolo de faptul ca a fost un recital extraordinar din punct de vedere tehnic, muzical, dar si al sonorizarii, am apreciat foarte mult conceptia artistica. A fost un ritual sonor uluitor, care a inceput cu un preludiu si s-a incheiat cu un bis postludiu“, observa criticul si promotorul de jazz Alexandru Sipa. A fost, continua el, o imbinare ideala intre valoare si accesibilitate, intre melodie, armonie si ritm, toate subordonate unei conceptii muzicale „fusion“. „Jan Garbarek a venit cu estetica muzicala si cu sensibilitatea specifice nordului“, spune Sipa.
O prezenta impresionanta a fost indianul Trilok Gurtu, inarmat cu un spectaculos arsenal de percutie. „In orice ansamblu participa, Gurtu aduce foarte multa culoare, iar in seara de concert a adus cu el o lume intreaga. Pe langa «tabla», instrumentul traditional al tarii sale, a fost si un udu, un instrument din ceramica din Africa. Toata lumea se mira de sunetele scoase, dar i-am asigurat ca nu a existat nici un instrument electronic acolo“, spune muzicianul si criticul Berti Barbera.
El a fost impresionat de felul in care percutionistul indian a reusit sa asambleze artistic sunete pe care le auzim zi de zi in ambientul natural. De altfel, in soloul sau intins pe circa zece minute, Gurtu s-a ridicat de la tobe si a inceput sa execute un performance, lovind o galeata cu apa, dar si tuburi de rezonanta, totul fiind insotit de incantatii care aminteau de un ritual hindus.
Cei patru instrumentisti si-au impartit echitabil gloria, fiecare avand la dispozitie minute bune pentru improvizatii solo, dar si pentru dialoguri, cum a fost aplaudatul schimb de replici intre fluierul cu tonalitati inalte folosit la un moment dat de Garbarek si „taka taka ti“-urile proferate de Gurtu, in picioare, dar batand cu piciorul toba mare. Liantul intre solouri si piese, cureaua de transmisie, a fost pianistul german Rainer Bruninghaus, care a trecut cu lejeritate de la claritatea sonatei la zbuciumul boogie-woogie.
Citeste mai departe pe cotidianul.ro.