Dragi cititori, după cum bine știți, m-am tot plâns de superficialitatea filmelor din ultima vreme. Ei bine, a venit vremea unei recenzii pozitive. “War dogs” este un film pertinent, cu puține clișee și multă voie bună, dacă pot să spun așa. Nu este o capodoperă, dar nici nu intră în categoria filmelor de duzină și, pentru prima dată în cariera sa, Todd Phillips a făcut un pas important spre tabăra greilor din cinematografia modernă. De ce? Pentru că a înțeles că oricât de comună ar fi povestea pe care încerci să o transpui, nu-i frumos să te lași dus de nas de ce vrea să vadă publicul neinițiat, care înghite orice film cu Breji Piți și Tomi Cruji.
Pe la 22 de ani, vârsta la care eu aveam și copil și nevastă, să-i ție `mnezo sănătoși, David Packouz (Miles Teller) și Efraim Diveroli (Jonah Hill) s-au reîntâlnit, după ce fuseseră colegi de liceu, pentru a pune de-o afacere cu arme, pentru că, de! asta-i vârsta marilor încercări. Clientul, denumit de Efraim “cel mai mare maniac din lume” este Armata Americană. Lucrurile merg ca la carte pentru cei doi, până când trebuie să improvizeze pentru a fenta legea italiană, care interzice traficul de arme Beretta în Irak, o zonă delicată la jumătatea deceniului precedent, în care are loc acțiunea filmului. O chestie asemănătoare cu situația Rosoboron. Presați de timp și de colonelul american Santos, cei doi bat drumul spre Iordania care are graniță cu Irakul, pentru a fi siguri de reușita operațiunii, trecând prin triunghiul morții fără să pățească mare lucru (norocul începătorului). De acolo lucrurile se ramifică, atât spre bine, cât și spre rău.
Acțiunea se mută spre Alabania, prin Henry Girard (Bradley Cooper), un “monstru” în acest domeniu. Albania era burdușită cu armament care stătea degeaba. Aici, “câinii de război”, trebuie să reîmpacheteze una sută milioane de gloanțe, pentru că acestea erau făcute în China, lucru deranjant pentru Armata Americană. Dacă toți ne-am jignovi (a se vedea filmul Operațiunea Monstrul pentru înțelegerea acestui termen) cu privire la fenomenul „Made in China’’, ar trebui să rupem toate etichetele și să ștergem cu marker-ul alb cam tot ce ne înconjoară. Personajul cheie de aici este Enver (Gabriel Spahiu, care face un rol secundar foarte bun), un albanez foarte priceput la “biznisuri”. Evident, ca în toata Europa de Est, apar divergențe. De aici, filmul devine spumos.
Jocul actoricesc este bun, Jonah Hill pare că-și continuă rolul din ”The Wolf of Wall Street”, pentru care a fost nominalizat la Oscar, ca sa nu mai zic de soundtrack, mult mai potrivit decât ce auzisem la “Suicide Squad” (citi-mi-ați recenzia precedentă). Acțiunea care se petrece în Albania, are ca loc de filmare România, un lucru frumos pentru noi, atâta doar că albanezii din film vorbesc română, fapt care m-a deranjat foarte mult. În rest, numai de bine. Închei cu niște versuri din piesa „Everybody Knows” a lui Leonard Cohen, care închide filmul “Everybody knows that the war is over/ Everybody knows the good guys lost”.
Pentru cei care nu aţi apucat să-l vedeți, intrați pe site-ul Cinema One din Coresi, ca să vă rezervați biletele.
Rogu-vă a mă citi și în ediția următoare. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.