De Citit : Editoriale

UN AN NOU BUN ÎNCEPE CU….O SCHIMBARE!

| 08 ianuarie

Pentru început vreau să vă urez tuturor un an nou mai bun, mai prosper iar o dată cu aceste lucruri să vă întâmpine şi o schimbare în mai bine. Dacă în ultimul editorial vă îndemnam ca în luna decembrie (luna în care totul este supra-aglomerat) să evitaţi schimbările ce presupun transformări radicale de look, acum vă pot garanta că a căpăta un look nou este exact primul pas care trebuie făcut la începutul de an.

Am promis că la un moment dat voi cita o clientă (şi iată că s-a ivit ocazia), al cărei păr nu îmi doream să îl scurtez prea tare, şi care a insistat în această direcţie spunându-mi: “Ciprian, părul este singurul care creşte la loc! Dacă te enervează vreodată un deget, nu ai cum să scapi de el. Aşa că, dacă eu vreau să îl tundem scurt şi nu îmi place după aceea, am timp să îl las să crească!”. A scurta lungimea părului sau o schimbare radicală de culoare, nu reprezintă neapărat un capăt de lume. Nici amândouă deodată nu înseamnă neapărat ceva rău. Din contră uneori chiar simţim nevoia de ceva nou însă nu ştim ce. Noi ne dorim lucrări care ne pun talentul la contribuţie însă şi clienţii îşi doresc look-uri cât mai potrivite.

Trebuie să recunosc că, uneori nouă, coaforilor ne e teamă să riscăm. Mie personal, mi se pare greu să realizez schimbări radicale cu oamenii pe care i-am întâlnit pentru prima oară. Drept este că mulţi clienţi nu acceptă schimbarea fiindcă nu li se propune, însă până la urmă iniţiativa trebuie să vină de undeva. Cheia unei schimbări de look reuşite este comunicarea şi încrederea. Este vorba de o colaborare între client şi coafor care poate duce în timp (niciodată din prima) la shimbări miraculoase.