De Citit : Recomandări

Proteina, bat-o vina!

| 22 septembrie

Mâncăm. Dar mâncăm doar pentru a supravieţui? Din păcate, nu. Mâncarea reprezintă un aspect important al socializării. Sărbătorim totul cu o masă îmbelşugată – de la venirea pe lume până la părăsirea ei! Faptul că decizi să îţi schimbi stilul de alimentaţie, renunţând la carne, va produce o “ruptură” în relaţiile cu ceilalţi, decizie ce va fi privită foarte sceptic sau chiar sarcastic de către toţi apropiaţii tăi. Din ploaia de întrebări ce îţi vor fi adresate, una este întotdeauna nelipsită: domle, da de unde îţi vei lua proteinele? În funcţie de dispoziţia ce o am (fiind mereu pusă pe glume) le zic aşa: eu îmi iau proteinele de unde şi le ia şi elefantul, hipopotamul, balena, girafa, cămila, calul şi vaca! Primesc o reacţie amuzantă, speechless, doar cu ochii mari cât cepele! (bogate în proteine şi ele). Aceste animale sunt cele mai mari de pe planetă şi cele mai puternice! Ele de unde şi-or lua oare proteinele? Tot ce are viaţă pe pământ şi creşte dintr-o sămânţă devenind o plantă mai mare sau mai mică, este bogată în proteine. Cu cât avem alimentaţia mai diversificată, cu atât vom avea parte de toţi aminoacizii inclusiv cei esenţiali, pe care omul nu îi poate sintetiza singur. Şi totuşi, ce sunt proteinele şi de ce sunt ele atât de indispensabile omului? Mie îmi place să mi le imaginez ca nişte cărămizi folosite pentru construcţia celulelor, a ţesuturilor şi a organelor. Şi mai au formă de bărcuţe ce transportă diferite minerale, vitamine sau alte substanţe în sânge. Drăgălaş, nu? Proteina a devenit astăzi un sinonim al cărnii şi al produselor de origine animală. Să nu uităm că un consum mare de proteine de origine animală îşi va pune amprenta puternic asupra stării de sănătate. Ele nu pot fi stocate în organism (ca în cazul grăsimilor) şi consumate în exces vor duce la suprasolicitarea ficatului şi a rinichilor, favorizând acumularea de toxine şi apariţia bolilor. Iată câteva alimente bogate în proteine: nuci (migdale, nuci braziliene), legume (ciuperci, broccoli, sparanghel), seminţe ( cânepă) şi frunze: spanac, iarbă de grâu. Oare v-am convins cum stă treaba cu proteinele?
Poate vă conving după ce îmi încordez muşchii mei cei raw!