De Citit : Recomandări

MADAMA BUTTERFLY @ OPERA BRASOV

| 18 ianuarie

O săptămână bogată în evenimente la Opera Brașov

Seria spectacolelor pentru copii din acest an se deschide miercuri, 20 ianuarie 2016, de la ora 11.00, în Sala Operei, cu spectacolul-lecție „Vitrina cu personaje”, în regia artistică a Andei Tabacaru-Hogea.

„Vitrina cu personaje” se adresează elevilor între 8 și 12 ani, spectacol ce, prin forma sa, dorește să-i familiarizeze cu genurile muzicale: opera, opereta și musicalul. Don Pizzicato și Donna Pianina, posesorii unei vitrine magice din care intră și ies personaje celebre din opere, operete și musicaluri, prezintă copiilor fragmente din operele „Nunta lui Figaro” și „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Carmen” de G. Bizet, din operetele „Liliacul” de J. Strauss, „Silvia” de E. Kalman, musicalurile „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „West Side Story” de L. Bernstein. Scenariul este semnat de muzicologul și realizatorul tv, Santuzza Tălmăceanu-Dinescu, scenografia și costumele sunt concepute de Rodica Garștea. La pian: Simona Patriche. În distribuție: Cristina Rotundu, Corina Klein, Simona Mărcan, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller, Cristina Roșu, Sonia Hazarian, Cristian Dicu, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Nicolae Zaharia. Preț bilete: 10 lei.

Tot miercuri, 20 ianuarie 2016, de la ora 17.00, Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” vă invită, la muzeu, la Recitalul de la ora 5, care se intitulează „Vorbește-mi de iubire…”. Interpretează artiștii: Ioana Mărgărit – soprană, Liviu Iftene – tenor, Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă. În programul recitalui sunt cuprinse canțonete: „Serenata” de E. Toselli, „Core’ngrato” de S. Cardillo, „Granada” de A. Lara și duete din operete: „În cuibul nostru” și „Vrei tu?” din „Vânzătorul de păsări” de C. Zeller sau „Te iubesc” din „Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino.

Preț bilete: 2 lei – elevi, studenți; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulți. Acestea se pot procura de la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov – Piața Sfatului nr. 25.

Vineri, 22 ianuarie 2016, de la ora 11.00, în Sala de balet a Operei Brașov, va avea loc o lecție de balet, adresată micilor spectatori. Programul cuprinde o oră de studiu de balet – special construită pentru a promova baletul în rândul copiilor de vârstă școlară – cu tehnici de balet clasic şi contemporan, cu secvenţe coregrafice, dar şi cu variaţiuni din spectacolele de balet. Participă soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov. Preț bilet: 7 lei.

Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei vă invităm să vizionați spectacolul cu opera „Madama Butterfly” de G. Puccini, o capodoperă ce impresionează de fiecare dată publicul, atât prin frumuseţea şi dramatismul muzicii, cât şi prin subiect. Diferenţa de mentalitate poate crea erori şi conflicte majore, atunci când aspectele fundamentale ale vieţii – dragostea, loialitatea, prietenia – nu sunt luate în serios. Americanul F.B. Pinkerton nu pune deloc preț pe nunta pe care o organizează în Japonia cu micuţa Butterfly, care este de o nobleţe sufletească şi o gingăşie cu totul specială. Butterfly îl aşteaptă timp de trei ani, alături de copilul său, fruct al dragostei pentru Pinkerton. Acesta se reîntoarce doar pentru a lua copilul, pe care doreşte să-l crească în America. Pentru Butterfly viaţa nu mai are nici un sens. Premiera operei a avut loc la Brescia, pe 28 mai 1904, iar la Opera Brașov, spectacolul a fost pus în scenă în 2012. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Scenografia este concepută de Rodica Garștea, mișcarea scenică este semnată de Nermina Damian. În distribuție: Valentina Mărgăraș – Cio-Cio-San, Gabriela Hazarian – Suzuki, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Pinkerton, Valentin Marele – Sharpless, Nicolae Zaharia – Goro, Claudiu Bugnar – Yamadori, Marian Rește – Bonzo, Lorand Cristian – Commisario Imperiale, Sonia Hazarian – Kate Pinkerton. Își dau concrusul Corul și Orchestra Operei Brașov.

Preț bilete: 30 lei; 20 lei

 

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380.

Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.Madama Butterfly 23ian2016