Pe principiul “Ileana Cosânzeana” avea părul lung şi bălai, deci toate româncele trebuie să îşi lase măcar odată în viaţă părul să crească până la lungimea călcâielor, a creat acest stereotip cum că feminintatea este exprimată de lungimea podoabei capilare. Acest fapt este prea puţin adevărat însă trebuie să recunosc că versatilitatea părului lung este mult mai mare. Trebuie totuşi să menţionez că din 10 cazuri de femei cu părul lung, 8 dintre acestea îl poartă mereu prins.
Voi încerca să expun câteva idei pro şi contra părului lung şi vom începe chiar cu aspectul plăcut al unui păr des, bine întreţinut şi care prezintă şi o culoare frumoasă. Nu orice fibră capilară arată bine în momentul în care creşte. Părul fin şi tern, cu tendinţe de îngrăşare poate arăta foarte neplăcut în momentul în care este lăsat să crească prea mult. Nu există o soluţie miraculoasă care sa îl facă pe acesta să pară mai des şi mai sănătos. Este perfect adevărat că lungimea prezintă versatilitate, însă majoritatea doamnelor şi domnişoarelor cu părul lung, îl poartă mai mereu prins din cauza lipsei de timp sau a îndemânării. O lungime medie care să nu necesite eforturi enorme în vederea întreţinerii , poate rezolva această problemă. Schimbările în tunsoare se văd foarte puţin la părul lung, cu excepţia bretoanelor, care însă nu avantajează pe oricine şi care în sinea lor pot deveni o provocare. Un dezavantaj al părului scurt sau mediu, constă în faptul că , “balayage-ul” , “ombre- ul” sau şuviţele nu vor arăta la fel de bine ca pe un păr lung şi bogat. Nici o categorie de fibră capilară nu arată bine dacă este nesănătos şi indiferent de calitatea şi cantitatea acestuia, este bine ştiut faptul că o tunsoare medie sau scurtă poate ,,îmbrăca” o fizionomie mult mai bine decât o lungime interminabilă.