De Citit : Recomandări

IL TRITTICO @ OPERA BRASOV

| 09 mai

„IL TRITTICO”, trei opere într-un spectacol complex

 

Opera Brașov vă invită la Muzeul „Casa Mureșenilor” miercuri, 11 mai 2016, de la ora 17.00, la Recitalul de la ora 5 intitulat „O seară pe Broadway”. Interpretează: Ioana Mărgărit – soprană, Nora Vlad – actriță, Simona Patriche – pianistă. Programul recitalului va fi unul deosebit de atractiv, cu melodii de succes din repertoriul cu precădere american: G. Gershwin – „Summertime”, „Porgy and Bess”, „Unforgettable” cântată odinioară de Nat King Cole, „Strangers in the Night” a lui Frank Sinatra, dar și muzică de film: „Over the Rainbow” din „Vrăjitorul din Oz”, „My Heart Will Go On” din „Titanic” „Cabaret” din filmul cu același nume, arii din îndrăgitul musical „My Fair Lady”, dar și piese din repertoriul lui Andrea Bocelli, cum ar fi „Vivo per lei” sau „Con te partiro”.

Preț bilete: 2 lei – elevi, studenți; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulți. Acestea se pot procura de la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov – Piața Sfatului nr. 25, înainte de începerea recitalului.

 

Opera Brașov prezintă sâmbătă, 14 mai 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, spectacolul „Il Trittico” de G. Puccini. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu (București), iar scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov.

„Il Trittico” de Giacomo Puccini este compus din trei opere într-un singur act: „Il Tabarro” (Mantaua), „Suor Angelica” şi „Gianni Schicchi”. Premiera mondială a avut loc pe 14 decembrie 1918, la Metropolitan Opera din New York, iar la Opera Braşov este o producție recentă, care a văzut luminile rampei pe 26 octombrie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, ediția a XI-a. Inițial, fiecare dintre cele trei opere a fost montată în cadrul Studioului Experimental de Operă, o inițiativă a Operei Brașov care oferă posibilitatea tinerilor artiști, soliști și regizori, de a debuta pe o scenă profesionistă și de a lucra cu specialiști din domeniu. În continuare, Opera Brașov se preocupă și încurajează viitorul artei lirice din România, chiar în spectacolul de sâmbăta aceasta, înregistrându-se două debuturi importante. Este vorba de Corina Purcărea, studentă a Facultății de Muzică din Brașov, care va interpreta rolul La Maestra delle Novizie în opera „Suor Angelica”, precum și de Cristina Coatu, membră a Corului Operei Brașov, care o va întruchipa pe Zita din „Gianni Schicchi”.

 

 

IL TABARRO

Regia: ALEXANDRU NAGY

 

Cu: Fülop Marton (Opera Naţională Română Cluj-Napoca) – Michele, Valentina Mărgăraş – Giorgetta, Liviu Iftene – Luigi, Gabriela Hazarian – Frugola, Irinel Felea – Talpa, Claudiu Bugnar – Tinca, Dan Ionescu – Vânzătorul de canzonette, Maria Petcu-Catrina, Bogdan Mirică – Doi îndrăgostiţi

Corul Operei Braşov – dirijor: Leonard Boga

 

Libretul acestei opere a fost scris de Giuseppe Adami, după piesa „La Houppelande” de Didier Gold. Acţiunea se desfăşoară la Paris, pe un şlep de pe Sena, la începutul secolului XX.

O realizare importantă a verismului italian, „Il Tabarro” este o dramă despre viaţa muncitorilor de pe cheiurile pariziene. Opera revelează personalităţi puternice ale personajelor, subliniate de muzica sugestivă compusă de Puccini.

La Opera Braşov, „Il Tabarro” a fost montată de Alexandru Nagy, cel mai tânăr regizor de operă din România.

 

SUOR ANGELICA

Regia: VALENTINA MĂRGĂRAŞ

 

Cu: Cristina Radu – Suor Angelica, Carmen Topciu – La Zia Principessa, Corina Purcărea (Facultatea de Muzică – Universitatea „Transilvania” Brașov) – La Maestra Delle Novizie, Cristina Coatu – La Badessa, Andreea Gurguiatu – Suor Genovieffa, Andromeda Nemeş – Una Novizia, Daniela Surdeanu – Suor Osmina, Geanina Tomescu – Suor Dolcina, Anca Moguţ – Prima Sorella Cercatrice, Anca Manea – Seconda Sorella Cercatrice, Rodica Iuga – La Suora Infirmiera, Ioana Grămadă – Copilul

 

Opera are la bază libretul lui Giovacchino Forzano. Acţiunea se petrece pe la sfârşitul anului 1600, într-o mănăstire de lângă Siena, unde viaţa se desfăşoară în obişnuinţa şi rigorile sale. Angelica fusese trimisă la mănăstire pentru a pune capăt scandalului iscat odată cu naşterea nelegitimă a copilului ei, păcat condamnat de societate şi neiertat de familie. De şapte ani este printre maici, fără nicio ştire despre copil şi nici despre rude. Primeşte vizita mătuşii ei, care îi spune că fetița ei a murit. Suor Angelica recurge la sacrificiul suprem, având în faţa ochilor imaginea copilului chemând-o la el.

 

GIANNI SCHICCHI

Regia: MARIAN POP

Asistent regie: ASINETA RĂDUCAN

 

Cu: Alexandru Aghenie – Gianni Schicchi, Nicoleta Chirilă – Lauretta, Cristina Coatu (debut) – Zita, Liviu Iftene – Rinuccio, Mugurel Oancea – Gherardo, Corina Klein – Nella, Marian Reşte – Betto di Signa, Lorand Cristian – Simone, Valentin Marele – Marco, Cristina Roşu – La Ciesca, Paul Tomescu – Maestro Spinelloccio, Nicolae Zaharia – Ser Amantio di Nicolao, Valer Lucaciu – Pinellino, Florin Grama – Guccio, Lucian Tămăşanu – Buoso Donati, Maia Garştea-Wengortz – Gherardina

 

A treia parte a „Tripticului” este „Gianni Schicchi”, singura operă comică scrisă de G. Puccini, este inspirată din „Infernul” lui Dante Alighieri, pe un libret al aceluiaşi Giovacchino Forzano. Acţiunea se petrece în Florenţa, în casa bătrânului negustor Buoso, care moare chiar în prezenţa rudelor sale, a căror vizită este motivată de aşteptata moştenire, deloc neglijabilă. Însă Buoso lasă averea lui toată unor călugări dintr-o mănăstire, printr-un testament deocamdată de negăsit. Rinuccio, nepotul favorit al lui Buoso, îl găseşte şi… cum este îndrăgostit de Lauretta, fiica lui Gianni Schicchi, va negocia predarea testamentului pentru propria sa fericire…

 

 

Preţ bilete: 30 lei; 20 lei

 

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380.

Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului

(în cazul în care rămân bilete disponibile).IL TRITTICO 14mai2016