Salutare!
Având în vedere că începe campionatul European de fotbal, am decis să scriu câteva vorbe despre băutura care probabil va fi cea mai consumată în această perioadă şi anume berea.
Berea este printre noi de mii de ani, ne încântă papilele gustative încă de pe vremea egiptenilor şi sumerienilor care se pare că au descoperit această băutură “din greşeală”. Legenda spune că într-o zi, o gospodină trudea la aluatul unei pâini şi pentru că nu a reuşit să îl aducă la starea dorită, a hotărât să îl fiarbă, astfel dând naştere la strămoşul berii de astăzi. Mai mult decât atât, odată luat acel aluat de pe foc, era turnat în vase de ceramică iar după un timp se întărea la suprafaţă, fiind imposibil de consumat.
Acest lucru a dus la apariţia unei noi invenţii care astăzi este foarte populară şi anume paiul. Acela prin care vă beţi băuturile în localurile preferate. Pentru că aluatul era tare la suprafaţă şi lichidul (“berea”) era dedesubt, trebuia găsită o metodă prin care putea fi consumată aşa că aceasta a fost cea mai bună variantă, ingenioasă aş spune eu, paiul fiind unul din puţinele lucruri care nu a suferit schimbări majore de-a lungul timpului.
Berea îşi trage numele din latinescul “bibere” (a bea), iar cel mai interesant lucu la ea este faptul că, deşi este compusă doar din 4 elemente, este foarte complexă în gusturi, arome şi parfumuri. Să fie de la modul în care este făcută? Să fie de la ingredientele folosite? Să fie toate acestea la un loc? Haideţi să vedem!
Pentru a face bere avem nevoie de: apă, drojdie, hamei şi malţ. Reţeta diferă de la producător la producător dar pentru a fi numită bere este nevoie de fiecare ingredient.
Apa este cea mai importantă, ponderea ei în ecuaţia finală poate să ajungă până la 90-92% iar majoritatea producătorilor folosesc o apă pură, bogată în minerale, nutrienţi şi alte subtanţe considerate necesare pentru a pune în valoare produsul finit.
Drojdia este şi ea la fel de importantă, deoarece în momentul introducerii ei în poveste se stabileşte clar tipologia berii ce urmează să fie produsă. Berile de tip “lager” fermentează la o temperatură joasă, astfel având nevoie de o drojdie de tip “Saccaromyces carlsbersgensis” (creată de către cei care deţin brand-ul Carlsberg, de unde şi numele) iar berile de tip “ale” fermentează la temperaturi înalte având nevoie de o drojdie de tip “Saccaromyces Cerevisae”.
Hameiul este responsabil pentru o parte din gustul berii datorită lupulinei, o pulbere galben-brună ce îi oferă gustul uşor amărui cu care ne-am obişnuit din prima clipă când am degustat această minunată băutură.
Ultimul, dar nu şi cel din urmă, malţul este ingredientul care completează armonios paleta de arome ce se regăseşte în bere. Acesta nu este decât un orz încolţit care a fost ţinut în anumite condiţii şi la anumite temperaturi pentru a putea fi folosit ulterior alături de celălalte ingrediente la fermentare.
Prin acest proces se obţin gradele alcoolice ale berii cu care ne-am obişnuit, fiind un proces destul de îndelungat (la unele beri poate ajunge şi la câteva săptămâni), prin care drojdia consumă zahărul din cereale şi elimină dioxid de carbon şi alcool.
Odată încheiată această etapă, berea are nevoie de un proces de filtrare ce se poate întâmpla în mai multe etape, urmat apoi de către stabilizare, pasteurizare şi îmbuteliere.
În urma procesului de îmbuteliere avem bere ambalată în doză, sticlă, pet şi butoi. Oricare modalitate de consum aţi alege, nu uitaţi să o consumaţi cât mai repede, cât mai proaspăt şi cât mai responsabil!
Acestea fiind spuse, mă voi alătura vouă, pentru a încuraja împreună, echipa noastră naţională de fotbal şi de ce nu să o celebrăm aşa cum se cuvinte, cu o bere bună.
Spor la (de)gustat,
Mihai Fetcu