De Citit : Recomandări

GHIDUL PENTRU CONSUMATORI ŞI NU NUMAI…

| 29 octombrie

Salutare,

Continuăm mini GHIDUL PENTRU CONSUMATORI ŞI NU NUMAI cu următoarele subiecte:

Alcool-ul

Din punct de vedere legal, toate locaţiile din România ce comercializează alcool nu au voie să servească persoane aflate deja în stare de ebrietate. Aceasta este legea! Nu se mai serveşte alcool pentru ca aşa cere legistlaţia în vigoare, nu pentru că nu vrea personalul. Sunt oameni care insistă la nesfârşit, care mai vor „doar un pahar” şi care nu pot întelege că noi suntem acolo pentru că le vrem binele! Da, este în interesul nostru să ajungeţi acasă în siguranţă! Vrem să vă vedem şi altă dată în localul nostru! Altă dată, alte băuturi!

Cocktail-uri

Băuturile din meniu sunt concepute de regulă de nişte oameni care chiar se pricep la ceea ce fac iar modul lor de servire este universal valabil. Personal, mă doare sufletul atunci când văd pe cineva că bea un cocktail dintr-un pahar tip martini cu paiul. Pe lângă faptul că arată aiurea este şi total inutil! Dacă alegeţi să consumaţi un preparat prin modul acesta nu faceţi decât să împiedicaţi aromele din preparatul respectiv să vă încânte papilele gustative. Eu personal prefer oricând să spăl un pahar de martini ce are urme de ruj pe el decât să văd pe cineva că bea cu paiul din el!

Când vorbim de băuturi preparate calde, atunci situaţia se schimbă! Cocktail-urile calde ar trebui servite cât mai repede pentru că odată ce încep să se răcească, aromele din acele băuturi vor fi mult mai şterse, textura se va schimba iar în final oaspetele nu va mai beneficia de acel „mouthfeel” pe care îl urmărim cu toţii atunci când preparăm aşa ceva.

Când vorbim de băuturile reci, cuvântul cheie este “rece”! Asta înseamnă că acele băuturi automat vor conține gheaţă. Cât mai multă! Mai ţineţi minte discuţia noastră de acum două ediţii despre gheaţă şi rolul ei în băuturi? Răcire maximă, diluare minimă?

Cafea

Subiectul „cafea” este unul foarte sensibil şi povestea din jurul cafelei durează la noi de cel puţin 10 ani. Spun asta pentru că majoritatea oaspeţilor sunt învăţaţi cu un anumit tip de preparare al cafelei iar acest lucru nu mai reflectă realitatea din baruri. Mă refer în mod special la espresso, care nu poate fi decât de un singur fel: “scurt”. De fiecare dată când cereţi un espresso, aşteptaţi-vă ca el să conţină maxim 25-30 ml în ceaşcă. Vă place puţin mai lung? Nici o problemă, cereţi un „lungo”! Diferenţa între aceste două preparate este că acel „lungo” are puţină apă fierbinte adăugată peste cafea. Când spun apă fierbinte, nu mă refer la faptul că barmanul ar trebui să lase procesul de extracţie al cafelei mai îndelungat. Este greşit din mai multe motive, dar cel principal este că după 25-30 de secunde de extracţie, încep să se extragă şi substanţele nocive din cafea care nu sunt deloc plăcute, chiar dăunătoare pentru corpul uman!

Dacă doriţi un espresso mai concentrat, recomandat ar fi atunci să cereţi un espresso dublu (doppio) care înseamnă porţie dublă de cafea şi nu de apă. Ceaşca rămâne aceeaşi, cea mică!

Atunci când preferaţi o băutură pe bază de cafea dar cu mai mult lapte, opţiunea cea mai la îndemână ar fi binecunoscutul “latte macchiato”. Ce nu recomand însă la el, este să fie servit cu paiul! De fapt, la toate băuturile calde, paiul nu este recomandat. Aţi încercat vreodată să beţi cu paiul o băutură ce are peste 60° C? Nu este cel mai placut sentiment. Pânã la urmã, atunci când bei cafea trebuie să te bucuri de aromele ei, să le simţi, lucru care nu se poate realiza cu paiul, pentru simplu fapt că plasticul reţine aromele. Cam acesta este şi motivul pentru care băuturile de calitate sunt stocate în recipiente de sticlă. Aţi văzut vreodată vreo sticlă de cognac sau rom într-un pet de plastic? Eu unul, nu!

-va urma-

MIHAI FETCU

www.bardome.ro