Acum, cu luminatoare extra muros şi pe Cetăţuie, Braşovul de seară arată ca o Sighişoară desfăşurată cubist: Straja, Turnul Alb, Turnul Negru, bastioanele – toată cetatea dintr-o privire! Mai punem axa Piaţa Sfatului – Modarom, deja un clasic al turismului românesc, cu mobilierul ei stradal parcă luat din anticariat, încadrat de faţade vechi, pe care descoperi de la masă ba un caracter Art Nouveau, ba un semn Art Deco, ca din cea mai senzaţională redefinire postmodernă a ideii de Restaurant…
Şi totuşi, cu toată poezia şi nostalgia aceasta (ale celui mai frumos oraş din România, nu-i aşa?), simţeam că tocmai cultural am rămas în urmă. „Viaţă culturală”, i se spune, adică stagiuni, calendar de manifestări, concerte şi aşa mai departe. Surclasaţi de Metropolă într-o ţară tot mai centralizată, asta am înţeles, dar de ce să fim în umbra Clujului, care are Transilvania Film, în urma Banatului, unde au loc nişte festivaluri de jazz de primă linie europeană, ca să nu mai vorbim de cum a devenit Sibiul un Bruxelles de ordine culturală, în 2007, şi de felul în care baza materială şi relaţiile puse la punct atunci captează în continuare evenimente, ca într-un fost centru olimpic! Noi am rămas cu Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ne-am pierdut jazz-festivalul oricum de un casting modest şi ne legănăm în incertitudinea anuală despre Cerbul de Aur – dacă se va ţine sau nu această specialitate de blazon a burgului, în realitate mereu subminată de jocurile mai-marilor falimentari de la TVR.
Şi vine această surpriză cu Braşov International Film Festival & Market, care ne ia de pe picioare nu numai pentru cât de bine sună, dar şi prin consistenţa proiectului şi voinţa organizării! E vorba de mica-marea diferenţă dintre a vrea şi a putea, pe care o ai în minte când zici „prea frumos, ca să fie adevărat!”. Dar dosarul minunăţiei ce va să vină este… beton, deşi în condiţiile unei iniţiative ambiţioase la extrem, care altfel ţi-ar da scepticism şi ironii. Ideea nici mai mult nici mai puţin decât a unui… Rollywood, va să zică o referinţă cu vocaţie de capitală, peste ceea ce un simplu festival înseamnă, fie el Transilvania Film sau vreunul din afişele bucureştene!
11 zile va dura marele bal de celuloid, având nouă producţii selecţionate în competiţie plus altele în afara concursului care vor fi proiectate free în Piaţa Sfatului, cam cum s-a întâmplat acolo în serile cu operă. Vizionările pentru lauri vor fi găzduite în incinta numărul unu, şi anume la Teatrul Dramatic, fără a fi excluse şi locaţiile suplimentare, în funcţie de bifurcaţiile inerente la o întreprindere de anvergură – de solicitările spontane ieşite din logica ei. Foaierul teatrului se va preface în piaţă de film, într-un târg al mediilor de stocare şi al altor efecte din output-ul şi making-ul cinematografic. Este o componentă nu mai puţin remarcabilă decât spectacolul însuşi, de vreme ce nici nu o mai treci doar în dreptul Braşovului, ci ca pe un upgrade naţional: să cumperi filme – filme de creaţie, de nişă, de atitudine – a fost întotdeauna o problemă în comerţul nostru românesc, unde editor-distribuitorii nu ştiu decât de box office-ul hollywoodian, de Oscar – ierarhii pe care trendul politic şi calculele grupurilor de interese le fac tot mai relative, în ultimii ani.
Primăria a bătut palma, şi nu ca să se-nvoiască, ci pentru un parteneriat care o angajează serios, lucru care afirmă încă o dată credibilitatea iniţiatorilor. Pe 19-29 iulie vom face cunoştinţă cu ceea ce va ajunge, poate, o marcă pe scutul Kronstadt-ului. Alăturat Poienii, Evului Mediu viu şi piaţetelor de meridiane apusene, un loc pe calendarul cultural european era ce-i mai trebuia. La urma urmei, urşii emblematici ai Berlinului – omologii Oscarurilor la marele festival german – nu mai trăiesc de mult în pădurile Schengen. De aur sau altminteri, pe Tâmpa mai poţi să-i vezi!