Poate pentru că vremea din seara în care umpleam foaia asta cu ale mele cuvinte era ca limba rusă. Sau poate pentru că era săptămâna patimilor și astea două se țineau de mână într-un mod care mă punea pe gânduri. Decorul nu era de partea mea… Ploaie. Frig. Mușchi încordați. Capete plecate. Tristețe. Cum? Fără zâmbete? E clar! Nici măcar o scamă din lumea mea!
Atât de încărcați de negativ să fie oamenii de pe ulița mea să strice chiar și vremea? Se prea poate… Paștele era perioada plimbărilor sub clar de lună… în care ne țineam de mână și povesteam despre lemne,… dar în mare parte despre flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți. Știi ce conta? Faptul că nu eram certăreți și eram, domne, zâmbăreți! Eu cred! Tu, ce mai aștepți?
Să-ți povestesc! Se făcea că era duminică. M-am trezit cu gândul de a merge la biserică, recunosc nu am mai fost demult.
De aici extazul și spiritul de aventură. Erau floriile, așa că aveam un motiv în plus. Eu voi fi veșnic îndăgostită de flori, nu puteam lipsi de la ziua lor. Mi-am luat fusta plisată, roșie, peste genunchi… dresurile înflorate ca să aibă motiv babele să scuipe în drum ca la fetele deochiate și am pornit.Știi cum te simți când ai un gând și-l aduci în plan real? Îți zâmbește și fața și sufletul! Ei bine, așa țanțoșă și mândră am intrat în curtea bisericii, mi-am făcut tacticoasă o simplă cruce, dar din suflet. Am aprins o lumânare… mi-am mai făcut încă o cruce. Am intrat în atmosferă și în câteva secunde în biserică. Am zis că am intrat în atmosferă.? Hmm! Nu prea!
Ce am făcut greșit? M-am uitat în jur! Simțeam cum fiecare secundă învechită îmi fura câte o bucățică din zâmbetul meu natural. De unde dezamăgirea? Păi… pentru că și aici omul e trist. Dar eu nu, nu mă las. Fac un pas în spate, mai fac o cruce 🙂 și-mi chem zâmbetul înapoi. Fie! Fiecare cu fericirea lui! Îmi iau mătușa și verișoara de braț, le molipsesc cu zâmbetul meu natural și pornim la drum. Povești, planuri pentru restul zilei și soare, din ce în ce mai mult soare. Simt miros de primăvară. Ce crezi? La primul colț o țigancă vindea lăcrămioare. Mi-a stat inima în loc, sunt florile vieții pentru Alina mea! Vezi? Merită să crezi și vei fi și răsplătit când nu te aștepți!