De Citit : Editoriale

DIFERENŢE

| 29 octombrie

Fiecare om este diferit, prin urmare fiecare are o proprie viziune despre acel ceva ce înseamnă frumos. În funcţie de personalitate, fizionomie, locul de muncă, locul de origine, fiecare persoană are un anumit tipar care defineşte frumuseţea. Poate pentru anumite persoane cuvântul frumos nu este un cuvânt potrivit, chiar şi exprimarea senzaţiei poate fi diferită. Pentru unii frumos înseamnă :”cool” sau “unic”. Important este că orice om îşi caută un stil prin care să îşi poată exprima non-verbal personalitatea.

Cea mai recentă experienţă a noastră, a celor de la Salon Portre, a fost întâlnirea cu un maestru de talie internaţională pe parte de styling de ocazie şi anume Farruck Shamuratov. Nefiind la prima întâlnire cu un astfel de artist, mă aşteptam ca lucrurile să decurgă în ordinea firească. Însă surprinderea mea a fost dincolo de măsura aşteptărilor. Am remarcat nu doar un stil total diferit ci viziunea foarte aparte a unei culturi cu tradiţie în arta coafurilor de ocazie. Până acum experienţa acumulată în domeniu, a avut ca provenienţă stilul londonez, italienesc sau parizian. Fiecare dintre aceste stiluri este diferit şi are un anumit impact asupra dezvoltării personale a unui coafor. Însă de această dată ne-am lovit de un nivel diferit de rigurozitate şi anume cel stabilit de maeştri ruşi în materie de coafură de ocazie. Totul trebuie să fie calculat, organizat şi extraordinar de finisat. Părul nu mai este păr, ci cu ajutorul fixativului, a luciului de păr şi a diverselor ustensile termice devine material pentru sculptură.

Evident acest stil nu este pe placul oricui, însă exact cum am menţionat anterior, fiecare om este diferit iar noi cei care lucrăm în domeniul înfrumuseţării, avem menirea de a direcţiona oamenii în sensul potrivit personalităţii şi fizionomiei lor.