DE ZIUA MEA
Am sărbătorit de curând ziua mea de naștere. Cu prieteni, cu părinți, cu minunatul meu soț alături. Sunt un om fericit. Îi am pe toți aceștia aproape plus o tolbă maaare cu amintiri frumoase. De ziua mea, mintea îmi zboară mereu spre vacanță. În copilărie, imediat ce se simțea în aer miros de flori de soc, lămâiță și bujori, imaginația mea de copil se aprindea la gândul minunatelor aventuri care mă aşteptau în vacanță la bunici. Da, fac parte din generația binecuvântată care și-a petrecut vacanțele la țară, cu bucurie, cu voluptate, o aventură incredibilă ce începea în iunie și se sfârșea cu două-trei zile înaintea noului an școlar. 15 septembrie mă găsea mereu mai înaltă, mai bronzată, mai roșie în obraji, cu prieteni mai mulți și cu amintiri prezente și acum în sufletul meu. Artizanii vacanțelor erau, desigur, bunicii noștri: oameni blajini, buni, înțelepți ca toți oamenii din Apuseni. Îmi amintesc de bunicul Victoruț, tatăl mamei mele, care se întorcea seara cu coșarca plină de bunătăți: bureți, fructe de pădure, chiar mici buchețele de flori rare pentru noi, fetele. Bunicii noștri mulțumeau, bucurau, hrăneau și contribuiau la bunăstarea a opt suflete, nepoții lor. Bunicul mi-a dăruit una din cele mai frumoase amintiri… Odată, de ziua mea, aflat în pădure, a făcut un coșulet mic din coajă de mesteacăn în care a cules delicat fragi pentru mine. Mi l-a dăruit cu un zâmbet atât de sincer, în care, în acel moment, a încăput toată iubirea din lume. A fost un gest de o gentilețe și gingășie, de neegalat până acum de nimic. Bunicul meu, m-a învățat astfel, fără vorbe, doar prin zâmbete și gesturi, lucruri atât de subtile și minunate, încât viața mea a fost altfel de atunci. Mulțumesc bunicule! Tu nu mai ești, dar cadoul tău a rămas cel mai frumos primit vreodată de ziua mea!