Salut, numele meu este Andrei Vulpescu și sunt un colecționar de despărțiri!
Știu, nu sunt singur! Suntem mulți! Și bărbați și femei!
De altfel, dacă mă gândesc mai bine, nu cred că există mai mulți colecționari pe planetă ca cei de… despărțiri!
Însă, spre deosebire de colecționarii clasici, noi, colecționarii de despărțiri, avem o particularitate extrem de importantă, o particularitate care face diferența!
Am devenit colecționari fără voia noastră!
În principiu, atunci când colecționezi ceva – nu știu: mașini vechi, cărți, obiecte de artă, timbre, căni, tirbușoane etc…îți dorești acest lucru. Ai un obiectiv!
La capitolul despărțiri nu există acest obiectiv! Ci doar viață! Totul este imprevizibil! De ce? Pentru că așa este viața! Nu ai cum să spui dinainte: voi avea două despărțiri sau douăzeci. E imposibil!
Fac pariu că toți colecționarii de despărțiri și-au dorit să nu ajungă în situația asta. Însă viața i-a adus în acest punct. Așa cum mi s-a întâmplat și mie.
Cu toate acestea, la fel ca cei care colecționează mașini sau căni, eu mă bucur de colecția mea. De ce? Pentru că înseamnă că am trăit, pentru că înseamnă că am încercat, pentru că înseamnă că am învățat din fiecare experiență în parte, pentru că înseamnă că m-am îmbogățit constant cu experiențe de viață.
Da, ai citit bine: experiențe de viață! Astea vin la pachet cu colecția ta de despărțiri, ce poate fi mai mare sau mai mică.
Sincer, dacă mă gândesc bine, nu cred că există prea mulți oameni care să aibă o singură despărțire sau care nu au avut deloc. De aceea spun, suntem mulți! Suntem imperfecți, dar ne bucurăm de viață. Pentru că, nu-i așa, un om care a ajuns să fie colecționar de despărțiri nu este un defect, nu este un rebut social, nu este un proscris; ci este o persoană care a încercat, care a greșit, care a suferit… poate, dar care, în același timp, s-a scuturat de greutăți și a mers mai departe.
Știu, unii au devenit super-avariați în urma ‘acumularii’ colecției lor. Se întâmplă și asta. Depinde de cum te raportezi la ideea de despărțire. Asta ține de set-up–ul mental al fiecăruia. Eu nu consider că un colecționar de despărțiri este suma traumelor sale, ci suma învățămintelor pe care le-a tras din fiecare despărțire în parte. Or asta înseamnă forță, nu slăbiciune. Așa văd eu lucrurile.
Cred că ar fi cazul să ne scuturăm puțin de masca iluzorie a perfecțiunii și să recunoaștem adevărul: suntem niște colecționari de despărțiri! Iar acest lucru nu este rău: suntem oameni, suntem imperfecți, greșim, analizăm, remediem și mergem mai departe. Asta e viața!
În curând – peste câteva zile – voi lansa primul meu roman: Colecționarul de despărțiri!
Este o carte fără perdea, o incursiune interesantă (zic eu) în universul relațiilor – privit prin ochii unor bărbați care au trăit intens. Este o carte-dialog, o carte obraznică… dacă vrei.
Te aștept cu drag joi, 7 decembrie, la Bistro Ma Cocotte pentru a lansa împreună această carte.
