De Citit : Interviuri

Portret de nominalizat: RADU AFRIM

| 24 aprilie

Portdrapel al generatiei tinere de regizori (aflat, ce-i drept, la mare distanta de “pluton”), controversat, iubit de unii (multi), dar si contestat cu patima de altii (putini, dar vocali), Afrim are cel mai coerent discurs artistic dintre lupii tineri. Anul acesta ar putea “inhata” pentru a treia oara Premiul UNITER.
Este absolvent al Facultatii de Teatru si al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj. Printre spectacolele sale care au facut cariera se numara “Plastilina”- Premiu UNITER pentru Cea mai buna regie in 2006, “joi.megaJoy”, acelasi premiu acordat doar un an mai tarziu, “Trei surori”, “Alge sau Casa Bernardei Alba Remix”, “Nevrozele sexuale ale parintilor nostri”, “Povestiri despre nebunia noastra cea de toate zilele”, “Mansarda la Paris cu vedere spre moarte” si altele. Anul acesta este nominalizat la categoriile Cea mai buna regie si Cel mai bun spectacol pentru “Omul perna”, montat la Teatrul “Maria Filotti” din Braila.

Un alt spectacol al sau, “Boala familiei M”, montat la Nationalul din Timisoara, este nominalizat pentru Cea mai buna scenografie, semnata de Velica Panduru.

Radu, tu esti un regizor care nu are nici un pic de respect fata de texte, in general, si fata de textul clasic, in special. Ce-ai, dom’le, cu Shakespeare?

Pe Shakespeare il respect suficient de mult incat sa nu-mi permit inca sa-l regizez. Se pune Shakespeare intr-o veselie in Romania. Deviza pe care par sa o practice teatrele patriei e halucinanta si e ceva de genul: “Nici-un teatru fara Hamlet!” Nici un actor fara un Hamlet in CV. Nu conteaza cum. De-a valma. Ce daca nu intelegem ce scoatem pe gura? Important e ca snobimea sa mimeze orgasmul la auzul dilemei “a fi sau a nu fi”. Atata timp cat Shakespeare nu-mi da insomnii nu o sa ma apuc de el. Iar singur n-am chef sa-mi provoc insomnii. Eu nu stiu sa mint lumea ca ma doare Shakespeare. Am vazut Shakespeare facut la case mari: incepea puternic si apoi se fasaia. Si tot la case mari vad cum toata viziunea moderna asupra unui text clasic se rezuma la costumele moderne. Dar, sa fim toleranti, nu ? In rest, nu stiu cum ar trebui sa respect textele de teatru clasic. Sa nu-l scutur prea tare ca scartaie din toate incheieturile? Sa nu fac galagie prea mare in preajma lui pentru ca are nevoie de liniste, obosit fiind de prea multa glorie sau cu nervii slabiti? Ia explica-mi matale cum sta treaba cu respectul asta? Eu in toata cariera mea de peste 45 de spectacole am revizitat doar trei clasici: Lorca, Cehov si acum Sebastian. Si nici unul nu mi s-a plans. Din contra, am legat prietenii solide cu ei.

Un coleg al tau, nu spun cine, persoana importanta, a zis ca ai devenit “avangarda institutionalizata”. Ce parere ai despre aceasta afirmatie?

Nu stiu cum arata “o avangarda privata” sau “un ansamblu teatral de avangarda”, desi suna destul de… suprarealist. E drept ca “avangarda de stat” nu le intrece pe nici una ca titulatura. E logic ca nu are nimic in comun administratia (publica sau privata) cu estetica unui spectacol. Oricum trebuie sa fii putin paranoic sa-ti imaginezi ca faci avangarda. Faci ce poti. Cauti sa te contaminezi de la surse energetice bizare, sa cauti un vant prielnic ideilor care (te) surprind si care sunt receptate prin alte simturi decat cele pe care le folosesti atunci cand urmaresti un sitcom romanesc… Dar nu poti zice ca faci avangarda. E de prost gust. Patetic. Si chiar daca nu te-ai prinde tu, “avangardistul”, ca esti patetic cu avangarda ta cu tot, o sa aiba altii grija sa ti-o spuna, pentru ca, la noi, lumea teatrala e cam uniforma si a fi artist e deja suspect. E o extravaganta amendata din chiar interiorul breslei. Chiar si faptul ca in toate teatrele se monteaza cate un Hamlet tine tot de aceasta uniformizare a gustului. Mai mult sau mai putin constipat. E ca o directiva de sus. De la primarie. La asta se adauga si autosugestia actorului care l-a jucat pe Hamlet ca ii este asigurat certificatul de eternizare. E si multa nesimtire aici. Dar nu despre asta vorbeam totusi…

Ce te-a sedus la textul piesei “Omul perna”?

Cum adica? Pare scris special pentru mine. E un compendiu de teme esentiale din spectacolele mele intr-o scriitura fara fisura. E un policier cult. Sofisticat. E cu oameni slabi in situatii tari. Are cinism si poezie. Astept sa vad ce va mai scrie McDonagh. Si astept, poate in zadar, un dramaturg roman care sa scrie atat de puternic. Pana atunci ne multumim cu traducerile. Ce-i drept, nici in proza nu avem un Palaniuk al nostru….

Esti un regizor de succes, cu premii si cronici “omagiale” (eu insami am semnat cateva), curtat de teatre importante. Cum iti explici propriul succes?

Nu pot sa-mi explic o astfel de anomalie. Te multumeste raspunsul?

CITESTE in continuare interviul realizat de Gabriela Lupu pe www.cotidianul.ro.