Nu stiu daca exista poezie tipic feminina, dar m-au interesat doua poete.
Celei de-a doua, Lory Cristea, i-am cunoscut poezia gratie prietenului meu Alexandru, un fin „connaisseur“. Desi a publicat in volum, chiar patru la numar, contactul cel mai lesnicios cu productia tinerei poete este pe www.poezii.biz, site pe care cronologia este unul dintre avantaje. „Carui lacat nu-i mai afli cheie“ (Nu-i asa ca ti se face frica?) este din cele mai recente poezii: „Carui lacat nu-i mai afli cheie/Omule care-n zadar te tulburi,/Taina vinului se afla-n struguri/Si-a iubirii, numai in femeie.//Du-te, asadar, ’napoi, la muguri/ Si incheaga, singur, din crampeie/Prima dar si ultima scanteie/Care-aprinde dar si stinge ruguri.//
Nu-i asa ca ti se face frica/Sa adasti acolo-n curcubeie/Si sa simti la cer cum te ridica//Si din lut, deodata, cum te-ncleie/ Mana ei… frematatoare, mica/Humii stiind conturul sa i-l deie…?“ Sentimentul, asa cum se potriveste el in cuvinte, aminteste de Cosbuc, dar este clar ca poeta isi parcurge drumul de Golgota cu amintirea lui Bacovia si, mai ales, cu ochii la constelatia Eminescu… „Pierduta-n lume nu ma mai gasesc/aiurea-i ceasul orele-s prea repezi/e lumea-ntr-un delir halucinant/iar eu… un serv ingenuncheat pe lespezi//cutume redescopar si ma tem/de fiecare strangere de mana/dar tot ma face capul sa mi-l plec/legenda intruparii din tarana//copii se nasc, ma bucur si ma tem/ca un soldat tanjind la sfanta pace/ca-i vad mult prea devreme-mbatranind/copii care nu stiu cum sa se joace.“ Intre sentiment si metrica, Lory Cristea trece oarecum pe langa libertatea de exprimare, generatoare de viziune, dar cititorii ii apreciaza poezia: „Rima, frumusete, mesaj, calitate! Speranta cu drag!“, este comentariul sintetic pus pe site pe 25 iulie 2009, ora 10:39, semnat Speranta…