Concertul e, pentru anul asta, cam ce-a fost anul trecut Nunta muta.
Nu e un compliment.
In noul lui film, Concertul, regizorul francez de origine romana Radu Mihaileanu amesteca stereotipuri despre Rusia si despre rusi (acestia sunt „zbuciumati“ si „artisti“; la nuntile lor se trage cu mitraliera; „scapati“ in Occident, ei se vor comporta si azi la fel de deplasat cum se comportau pe vremea URSS-ului), stereotipuri despre rromi (dintre cele „pozitive“: sunt pitoresti, descurcareti – pot aranja 60 de pasapoarte false in 24 de ore – si au un simt muzical de mama-mama), melodrama de tip „o sa-ti spun acum secretul venirii tale pe lume“, referiri la deportari in Siberia si la alte persecutii indurate de evrei in URSS (referiri menite sa dea melodramei o spoiala de seriozitate), un concert de Ceaikovski (folosit tot pentru a da greutate melodramei), alte banalitati despre Est si Vest, plus un strop de duiosie condescendenta si ieftina pentru mosii fraieri care chiar au crezut in visul comunist.
Nu se poate nega ca un asemenea amestec cere un anumit know-how comercial, know-how pe care Mihaileanu il are. Dar e un know-how de joasa factura – pur si simplu nu e loc in el pentru calitati precum imaginatia, spiritul de observatie si finetea. „Umorul“ acestui film nu e decat o suma de fudule comoditati de gandire, de reprezentari superficiale despre rusi, rromi etc. Nu-ti trebuie imaginatie sau spirit de observatie ca sa faci asa ceva; nu trebuie decat sa pui cap la cap idei primite. Totul e s-o faci in viteza si cu volumul la maxim. Cat despre partea „emotionanta“, aceasta nu e decat melodrama ordinara, fara rafinamente (zbang! – da-i cu secretul venirii pe lume; zdrang! – da-i cu Siberia), „ajutata“ de bietul Ceaikovski – pe care nu l-a intrebat nimeni daca ar fi vrut sa „care“ asa ceva pe muzica lui.