Un profet e un foarte abil film (frantuzesc) cu gangsteri, cu un spectaculos (desi poate nu foarte consistent) substrat alegoric.
Un profet, filmul care a luat anul trecut Marele Premiu la Cannes, vine cu o variatiune spectaculoasa la scenariul standard al ascensiunii unui gangster, al for- marii unui „nas“: tanarul protagonist, un arab francez care a trait mai mult in centre de detentie decat in lumea de-afara, urca si urca in ierarhia crimei organizate din regiunea Marsiliei, fara ca macar sa iasa din inchisoare (decat ocazional, cate 12 ore, pentru buna purtare).
Conducerea inchisorii e atat de corupta incat un mafiot poate continua linistit sa-si conduca afacerile dinauntru. Initial, cel care conduce toate afacerile e un corsican carunt, tare ca piatra. Tanarul arab n-are afaceri, n-are nicio putere – sistemul din inchisoare e la fel de rasist precum cel de afara si el se afla la baza lui. Corsicanul il pune sa ucida pe cineva din inchisoare (fara sa-i dea de ales), apoi il ia pe langa el; mai intai il tine pe post de sluga, apoi incepe sa-i dea de facut diverse comisioane in lumea de-afara. Filmul e despre emanciparea lui din conditia de sluga, despre ridicarea lui; se cere interpretat ca o alegorie a ridicarii arabului in Franta contemporana.
Ca film cu gangsteri e foarte bine lucrat: combina o soliditate de reportaj bine documentat cu o stilistica moderat-exhibitionista, de derivatie scorsesiana, plina (dar nu in exces) de stop-cadre, secvente montate pe muzica hip-hop sau rock’n’roll si alti tropi de impact. Ca alegorie e istet-ambiguu – nici moralizator la adresa eroului, nici aprobator pe fata –, reversul acestei istetimi fiind o anumita superficialitate: compararea eroului cu un profet musulman are mai multa spectaculozitate decat semnificatie, desi, iarasi, e gestionata abil astfel incat sa nu ofenseze.