De Citit : Editoriale

Tutti-frutti

| 28 august

Bunul, raul si ciudatul nu e mare lucru, dar e o prezenta indeajuns de insolita in cinematografele noastre (unde ajunge pe 4 septembrie) incat sa merite o privire.

Bunul, raul si ciudatul e un western sud-coreean care ia personajele principale din Bunul, raul si uratul si le plaseaza in Manciuria ocupata de japonezi, ceea ce ar trebui sa insemne anii ’30 sau ’40. Nu conteaza daca ’30 sau ’40. Manciuria acestui film e, intr-un fel, un spatiu de SF: hainele, frezele, armele si vehiculele personajelor (banditi aflati in cautarea unei comori) provin din multe epoci si din si mai multe filme: mantaua de pistolar din Vestul Salbatic flutura langa mantaua de ofiter al armatei sovietice, ochelarii de pilot din Primul Razboi Mondial constituie un fashion statement alaturi de creasta punk, motocicletele cu atas din seria Indiana Jones se iau la intrecere cu vehiculele improvizate din seria Mad Max.
Nu e o intamplare ca una dintre cele doua mari scene de actiune se desfasoara intr-o piata de obiecte furate: filmul insusi e un astfel de spatiu. Aceste scene sunt cel mai bun motiv de a-l vedea. Miscarea din ele are o combinatie de viteza si fluiditate care e greu de gasit in filmele de actiune hollywoodiene, unde viteza se obtine de obicei prin montaj, cu pretul fluiditatii. Scenele de actiune hollywoodiene se fac mai mult in post-productie decat in productie, pe cand aici e invers – ele se bazeaza mai mult pe factorul uman (pe cascadori si pe operatori dispusi sa moara ca sa prinda o faza) decat pe factorul tehnologic. Sunt pline de inflorituri gestuale, de tuse suprarealiste si de comicarii entuziaste. E adevarat ca intre ele nu exista niciun film – regizorul nu pare sa stie nimic in afara de actiune –, dar dupa o vara de filme ca Transformers 2 si 123, s-a furat un tren, regizate de oameni care, pe langa faptul ca nu stiu nimic in afara de actiune, nu stiu nici actiune, filmul lui e ceva.