De multe ori, Fat Frumos se ascunde te miri unde. Chiar si in oameni!
Fetei ii fosneste rochia rosie, nervoasa. Acest Maricelu e mandru, e falnic, e misterios, n-a ramas nicio urma din gangaveala sergentului bulumac. Ea intelege brusc natura aventuroasa, de vanator arhaic a domnului capitan. Precum stra stramosii nostri vanatori, acest om, acest barbat si-a urmarit prada luand formele infinite ale pamantului. Da, asa crede Agneta, numai ca nu stie s-o spuna.
— Domnisoara, dumneata esti inca logodita – i-o taie aspru marele barbat.
Numai ca aceeasi inflacarare o cuprinde vag, dar cald, vibrant si tandru pe Zuzu. Brusc, figura adorata a lui Spiridon nu mai e tot atat de adorata. Iar pistolul cu care eroul il ameninta pe acel locotenent de mucava are ceva carnos, carnal, e viu, ptiu! Ah, uita-te la mine! Uita-te la mine… Iar vocea ei invinge impotrivirea palatala si izbucneste:
— Uita…
— N-am sa ma uit, domnisoara, ce, e posibil sa fii atat de schimbatoare?
In sfarsit, Tony la rand. Era de asteptat ca, harsaita de viata, batatorita de halbe, trecuta prin ciur si darmon, veterana de la geamuri multe sa spuna „pas“. Ei, as. Antonia are viziunea aurie a tineretii vesnice. Ea stie: nu e un capitan, e Capitanul, ala de care vorbea Popescu in alte vremuri, imemoriale… alaltaieri, de exemplu. Capitane, sa ne faci… Hm, lasa-ti lumea ta uitata, capitane, vino cu mine…
— Hm… favorizarea infractorului. Antonia, Antonia! Numai faptul ca esti in slujba lui nea Tomita ma face sa trec cu vederea trecerile dumitale cu vederea! Stii despre ce vorbesc!
Femeia isi musca dureros buza de jos. Asta nu e capitan, e dracu’ gol! Alexandru Maricelu trage aer in piept si zice:
— Domnule Toma, e adevarat ca dumneata ai o bucatareasa pe care n-a vazut-o nimeni la fata?