Acum ceva timp citeam un editorial de-al Corinei Bacalu. Mi s-a părut foarte mișto ce și-a propus să facă… cât mai des… Să ajute. Să dăruiască. Să creeze zâmbete.
Nu-mi amintesc dacă mai era ceva… Nu asta contează. Faină ideea. Fain că a pus teoria în practică. A împărtășit ceea ce a simțit, ceea ce a stârnit. Parcă am trăit alături de ea! Mi-a deschis apetitul. Nu mă plâng, dar nici nu mă laud… că fac parte dintre cei care de puțin timp au descoperit ce înseamnă viața după business. E fain să muncești, dar ce fain e să și trăiești lucrurile pe care le promovezi, despre care citești, pentru care muncești. După ce le faci, e important să le și împărtășești. Defapt atunci devin realitate. Le conștientizezi. Le scoți din anonimat! Le dai valoare. Le trăiești ca fiind ceva deosebit! Am realizat că am o listă stufoasă cu lucruri pe care mi le doresc. Și nu mă refer la papuci sau genți… Ci la experiențe pe care vreau să le trăiesc. Sentimente pe care vreau să le stârnesc. Senzații pe care vreau să le descopăr. Destinații pe care vreau să le ating, să le explorez.
Mi-am reamintit cât de mult îmi plac lucrurile digerate de mine.
Și cât de sănătos este ca dorințele și gândurile mele să le cern doar prin filtrul propriu. Yummy!
La muncă mă pot defini ca fiind o fire puternică. Sunt stăpână pe mine, mă descurc în orice situație. Dar numai știu cum sunt eu ca persoană de casă, ca om în viață. Mai știu oare să râd cu poftă?
Să primesc un compliment? Să stau degeaba ore în șir? Să mă bucur de o simplă plimbare în parc? De o rază de soare. De un zâmbet naiv al unui străin? Pff! Nu sunt pregătită să răspund. Tot ce pot spune acum este că am luat măsuri. Mă simt ca un copil care se bucură de primii pași. Duminica trecută m-am plimbat cu iubitul meu și cu câinii prin parcul din Noua. Am închiriat o lebădă, ne-am plimbat pe lac. Am trăit atât de intens fiecare secundă. Am zâmbit natural. Am stat relaxată. Nu m-am uitat deloc la ceas. Eram deja acolo unde trebuia să fiu, altceva numai conta! Fără stress, telefon, laptop, dead line… Am savurat viața prin toți porii mei. Îți recomand! Fă lucruri
simple de care ai uitat sau pe care nu le-ai încercat! Vino pe 6 iulie la Skirt Bike. Transformă o simplă plimbare cu bicicleta în ceva chic, cool, inedit. Se adresează femeilor de toate vârstele, active, dedicate unui stil de viață sănătos și modern.
Detalii pe facebook 24 fun brasov!