De Citit : Editoriale

Sanii verzi

| 13 februarie

Desi are numai cincisprezece ani, varsta la care te entuziasmezi din te miri ce, Adela sufera crunt. Efectiv. Si asta pentru ca Dumnezeu e pricinos si nedrept. Ca orice fata de varsta ei, Adela se priveste si se apreciaza numai prin ochii baietilor. Poate sa fie una proasta proastelor, tuta tutelor, daca privirile lacome ale barbatusilor o incoltesc si o dezbraca pe aceea, lupta e pierduta. Nu stie ca respectul de sine vine odata cu varsta. De aceea, Adela se uraste la disperare. Nu se va privi vreodata cu dragoste.
S-o spunem pe aia buna: Adela are sanii mici. Foarte mici. Doar daca isi bombeaza pieptul si isi indeasa vata-n sutien, poate pretinde ca face cute la bluza. In fiecare dimineata si-i contempla in oglinda. Le vorbeste frumos, ii implora: hai cu mama! Zadarnic! Oricum, are cincisprezece ani si stie ca, singuri si nesiliti de nimeni, nu vor mai creste niciodata. Cuvantul "niciodata" ii aduce lacrimi in obraji.
De aceea, ascunsa aici, la bunici, prizoniera a fratelui mai mic, Adela e gata de lupta. A strans marar din greu si a preparat o tinctura miraculoasa. Acum, ascunsa in pod, se dezbraca pana la brau si-si aplica, grijulie, compresele verzi. Apoi isi ia o carte si citeste. Ce altceva poti face, cand esti singura pe lume? Citind, timpul trece mai repede. Senzatia neplacuta dispare iute, pentru ca fata e o cititoare pasionata. Intra in carte ca in baie si se scufunda in spuma departarilor. Din cand in cand, se surprinde intreband cu voce tare daca domnul Darcy s-a uitat vreodata la decolteul domnisoarei Elizabeth Bennet. Si daca a avut ce vedea. Pentru ca, zice-se, englezoaicele sunt niste scanduri. Apoi isi priveste cataplasmele si simte aievea ca minunea se indeplineste. Dupa doua ore de reverie, se intoarce pe pamant. Indeparteaza leacul si simte ca moare in aceeasi clipa. Sanii n-au crescut, dar o ustura rau si sunt verzi-violeti.
Din lac in put. Se imbraca, se incheie pana la gat si fuge la baie. E disperata. Nu mai e de gluma. Da cu sapun. Nimic. Da cu manusa aspra, de dus – simte ca i se ia pielea. Verzeala nu cedeaza. Disperarea i se ridica-n gat. Incearca cu lesie. Verzeala rezista. Apa fierbinte cat suporta. Rezultat zero. Acei nefericiti mici carora cu greu le spune sani o dor, de parca ar fi jupuiti. Incepe sa planga pe muteste, ca o aude bunica si o ia la intrebari. Ii trece, brusc, prin minte, gandul izbavitor al sinuciderii. Viata ei nu mai are niciun sens: e luzerita luzeritelor.
Exact in clipa aia, intra in baie, val-vartej, fara sa bata la usa, obraznicatura de frati-su. Degeaba isi acopera fata pieptutul, nepoftitul o vede, ramane o clipa cu ochii holbati si o zbugheste pe usa: "Adela are tatele verzi!", iar vocea lui rasuna ca o trambita. Pana seara, tot satul afla ca tocilara de nepoata a Protopopestilor e un monstru pervers.