Uneori, nici cele mai cuminti bunici nu-si gasesc linistea.
Era foarte batrana si era mandria familiei. Noi, nepotii, ne impaunam cu cea mai varstnica si dreapta bunica din lume. Intotdeauna eleganta, cu manusi de dantela pe care nu le scotea niciodata, fie vara cat de calda, isi ocupa plina de demnitate si importanta locul in autobuz. Calatorea saptamanal, privind critic vulgul, constienta de fragilitatea odraslelor ce-o asteptau sastisite. A avut noua copii, au supravietuit opt, nu se mai intelegea cu niciunnul. Bunica i-a supravietuit bunicului mult timp.
Pot pune pariu ca a si uitat ca a fost casatorita vreodata. Fusese maritata cu de-a sila, sa nu ramana fata batrana si piatra in casa. Nu s-a inteles niciodata cu bunicul, vietile lor au fost doua paralele euclidiene. Asa erau vremurile. Viata a trecut, 99 de ani, ingrijind copii, nepoti, gospodarind cat e ziua de lunga. A avut si curaj cu carul, pe cand vremurile o transformasera in exploatatoare a poporului. Rar, tot mai rar, povestea despre niste baieti veniti in vizita, la o dulceata si la o cafea, hat, la inceputul secolului… Cum ii chinuiau fetele, vazandu-i presati intern s-o stearga-n fundul curtii. Fete nestiutoare dar, in materie de rezistenta interna, niste dracoaice. Asa am aflat ca bunica a iubit si ea. Un flacau frumos, mandru ca un soare, dar sarac.Povesti banale. Si uite ca, de la o vreme, bunica nu si-a mai gasit linistea. Noi ne gandeam sa-i sarbatorim centenarul si ea umbla prin casa, cat era noaptea de lunga, inspaimantata ca vine moartea si o ia. Pai a traversat doua razboaie, a nascut non-stop, a supravietuit, ce mai voia? Poate si-a pierdut mintile. Sau, pentru ca tot refuza sa mai recunoasca pe cineva, e gata sa fuga in lume cu iubitul nestiut, macar o zi mai devreme, sa nu vina moartea si sa mute decisiv.