Memoria nu are dinti
Am incheiat excelent anul vechi: un concert Urma, la Fabrica. Sanatate curata!
E prima oara ca am ascultat echipa lui Mani (Gutau: voce, chitara) in noua formula: Sorin Erhan – bass, Dominic Csergo (presedinte, pardon, drums), Catrinel Bejenariu (voce), Jimmy Cserkesz (chitara), Luis Palomino (sax, flaut), Ati Panaitescu (percutie). Este altceva, dar fara sa se fi schimbat conceptul. E Urma, dupa o calatorie in alta emisfera: a inteles constelatiile din alt unghi si s-a intors cu o fata, o chitara noua, un saxofon.
E uimitor cum transplanturi de asemenea amploare nu au alterat codul genetic al Urmei. I-au ramas intacte atat temperamentul, cat si filozofia. Am rasfoit versuri ale pieselor mai vechi si ale celor de pe viitorul album (ma rog, n-am gasit decat Terminus de pe Lost End Found). Poti sa deslusesti o parte a secretului: Urma recladeste amintiri. Mani, delicat restaurator, recupereaza engrame pretioase, minuscule depozite de sentimente. Dar, in ciuda acestei blande introspectii, Urma nu crede ca abandonul in nostalgie este solutia recuperarii memoriei. Din memorie incolteste speranta, asa ca nu-i voie sa ne blegim. De aceea ne superenergizeaza muzical. Asa o fi? Trebuie sa ma bat ca sa nu pierd „the colours in my dreams“?
Uite, nu s-au incheiat bine chinurile electorale, ca doi demnitari proaspat reinstalati in functii au anuntat ca se pregateste stergerea memoriei din creierul Rosiei Montane. Pe cine trebuie sa bat sa nu-mi pierd istoria? Cine-mi va compune emotiile care sa ma scoata din letargie? In ce ma priveste, o doza de Urma ma ajuta sa inteleg ca memoria nu se poate apara singura. Si asta in ciuda lui Mani care nu simpatizeaza cu molotoavele aruncate, de muzicieni, de pe scena. Ne vedem la Rosia?